UE: Comisar european, în vizită în România

Comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, va efectua joi o vizită oficială la Bucureşti, informează Reprezentanţa în România a Comisiei Europene. 

Înaltul oficial european se va întâlni cu Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministru al mediului, şi cu o serie de reprezentanţi de nivel ministerial ai Guvernului României, în cadrul unei mese rotunde la nivel înalt pe tema economiei circulare. 

Comisarul Karmenu Vella va participa, de asemenea, la sesiunea plenară a conferinţei "Poveşti de succes din domeniul economiei circulare", pentru a discuta teme legate de colectarea şi reciclarea deşeurilor, dar şi de finanţarea şi promovarea tranziţiei la economia circulară, cu reprezentanţii actorilor relevanţi şi părţile interesate din domeniu. 

Potrivit programului transmis, între orele 9:15 - 9:30, este programată o întâlnire bilaterală între comisarul european şi ministrul român al Mediului, iar între 9:30 şi 10:45 Karmenu Vella va participa la sesiunea plenară a conferinţei "Poveşti de succes din domeniul economiei circulare". 

Timp de două ore, de la 11:00 la 13:00, comisarul european va fi prezent la sesiunea plenară a mesei rotunde la nivel înalt pe tema economiei circulare. 

Pe agenda oficialului european se mai află participarea, împreună cu viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, la evenimentul "Proiect Centenar - Armata şi Natura, un secol de Unire" (între orele 13:45 - 15:00).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel