UDREA sare la gâtul lui PONTA. Un om imoral care minte cum respiră. Va reprezenta interesele celor care îl șantajează

Prezidențiabilul Elena Udrea, candidatul PMP, a fost invitată marți seara la Realitatea unde a comentat situația ofițerului acoperit Victor Ponta.

Aceasta a declarat că „este important că românii au aflat că vor alege un președinte mincinos".

„Nu știu cât îi va influența pe cei care sunt votanți PSD, dar pe nehotărâți îi va influența”, consideră Elena Udrea.

Ponta, un personaj duplicitar

Aceasta a spus că este bine că s-a aflat faptul că "Victor Ponta a încălcat Constituţia şi minte".

Întrebată cum de a fost convinsă de faptul că premierul a fost ofiţer acoperit, aceasta a răspuns:

"Eu am convingerea nu doar din înşiruirea de documente, ci din reacţa lui Victor Ponta".

Aceasta a spus că reacția premierului Victor Ponta denotă faptul că este „un manipulator” care încearcă să facă opinia publică să pună accentul pe alte aspecte și să uite de situația cu ofițerul acoperit. Astfel, ea a explicat că unul dintre răspunsurile false oferite de Ponta este că președintele Traian Băsescu o susține și încearcă să îi elimine adversarii.

„Victor Ponta nu cred că s-a așteptat ca Iohannis să vină cu o declarație. Cei doi nu se atacă reciproc, dacă toată țara este împânzită de afișajele lor, Victor Ponta nu se aștepta la o ieșire din partea lui Iohannis. Și-a dat seama că ramâne destul de singur și a încercat să ducă argumentația în direcția că Traian Băsescu îl susține pe candidatul ACL”, a spus Elena Udrea.

Continuă să îi mintă pe români

Aceasta a mai comentat că s-ar bucura ca instituțiile statului, care au capătat forță și independență în timpul lui Băsescu, să nu intre la stăpân.

„Despre domnul Meleșcanu nu mai trebuie să mai presupunem nimic. El își arată apartenența la un proiect politic - Ponta președinte-”.

Candidatul PMP a spus că pentru Traian Băsescu „este o implicație morală, românii trebuie să știe ce fel de președinte își aleg”, fiind „obligat să spună despre candidați tot, așa cum a spus că va dezbrăca de secrete candidații”.

De asemenea, aceasta susține că prezidențiabilul Ponta va duce țara cu 14 ani în urmă, fiind „un om imoral care minte cum respiră”.

Despre Ponta, ofițer acoperit

„A fost un racolat de SIE, care a făcut chestii minore. Știau că racolează un procuror, și că încalcă legea, și totuși au racolat un procuror, consideră Udrea.

Aceasta a adăugat că Victor Ponta „va reprezenta interesele celor care îl șantajează”, adică intereselor celor care știu ce a făcut ca agent SIE.

România, un caz unic

„Ați mai auzit de un candidat, care are un dosar de incompatibilitate pe rol, să candideze? Sau un fost agent să candideze? Gândiți-vă cum ar fi Victor Ponta privit de omologii lui străini”, a încheiat aceasta pentru Realitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel