Turneu Madrid. Simona Halep, reacție după eliminare

Simona Halep, întrebarea la care nu a știut să răspundă
Simona Halep, întrebarea la care nu a știut să răspundă

Simona Halep a transmis primul mesaj după ce a fost eliminată în sferturile turneului de la Madrid. 

"Am început meciul foarte bine. Am jucat un meci foarte prost, la 2-0, am greşit nişte mingi uşoare, am făcut şi o dublă greşeală. A reintrat în meci. A dat numai linii, numai neţuri, m-a demoralizat un pic, dar e meritul ei, a jucat foarte bine azi. Nu spun că am jucat la nivelul meu maxim", a spus Halep, într-un interviu acordat pentru Digi Sport. Aş fi putut să schimb nişte lucruri, în timpul meciului. A venit şi Darren să îmi explice, dar nu am fost capabilă de acest lucru astăzi. Data viitoare, cu siguranţă va fi mai bine. Am încercat, dar nu a mers", a mai adăugat Simona Halep.

Eliminată în două seturi 

Reamintim că liderul tenisului feminin mondial, românca Simona Halep, a fost învinsă de Karolina Pliskova (Cehia) cu 6-4, 6-3, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare 6.685.828 euro. 

Halep (26 ani), care câştigase ultimele două ediţii ale turneului, a încheiat astfel o serie de 15 victorii consecutive la Madrid. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel