Turneu Beijing. Halep - Șarapova. Specialist: ”Simona are un avantaj clar”

Simona Halep a pierdut toate cele 7 întâlniri de până acum cu Maria Șarapova.

Totuși, conform spuselor fostului antrenor al echipei de Fed Cup a României, Sever Dron, jucătoarea noastră are un mare avantaj înaintea întâlnirii de miercuri dimineață, în jurul orei 11, în "optimile" de la Beijing, scrie GSP.

Sever Dron, care i-a pregătit în trecut pe Virginia Ruzici și Henri Leconte, susține că Halep poate câștiga partida cu Șarapova datorită meciurilor mai ușoare pe care românca le-a avut în primele două tururi până acum.

"De data asta, Simona va fi mai odihnită, pentru că Maria vine dupa un meci de trei seturi. Deci va avea clar un avantaj", a spus Sever Dron pentru Sport Total FM.

"Problema este serviciul, dacă și l-a îmbunătățit un pic, dacă Andrei Pavel a reușit să-i îmbunătățească cu ceva acest capitol. Sigur, jocul Simonei ar trebui să fie mai agresiv și mai diversificat. Ar trebui s-o plimbe des pe Șarapova, s-o facă să-și îndoaie genunchii, să transpire cu adevărat. Cred că cine va lupta mai bine va câștiga meciul", a adăugat Sever Dron.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel