Turcan vede doar subterfugii când vine vorba de graţiere

Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan a declarat vineri, la Iaşi, că liberalii resping varianta privind legea graţierii pe care PSD şi ALDE o propun în momentul de faţă prin amendamentele lui Şerban Nicolae, dar şi amendamentul UDMR. 
 
 
„UDMR întăreşte o dublă perspectivă. O dată UDMR-ul se apropie din ce în ce mai mult de coaliţia de guvernare, că începe să fie parte la nişte decizii în dispreţ faţă de interesul public pe care până acum PSD şi ALDE le-au luat. A doua perspectivă este cea legată de scopul unei legi a graţierii şi anume de a depopula penitenciarele, de a reintegra o parte din oameni în societate şi de a îmbunătăţi condiţiile de detenţie. Niciunul dintre amendamentele depuse şi nici proiectul iniţial nu răpunde scopului pe care o lege a graţierii ar putea să îl aibă”, a declarat liderul PNL Raluca Turcan. 

În opinia sa, graţierea este şi trebuie privită ca o măsură de clemenţă care în forma actuală nu este asigurată.  

„Suprapopularea din penitenciare este de aproximativ 10.000 de persoane. Proiectul graţierii propus de PSD ar duce la o graţiere sau o depopulare cu aproximativ 2.000 de persoane, din care cam jumătate se întorc în primul an de zile, conform statisticii, şi cam jumătate ar ieşi pentru că oricum le expiră pedepsele. Cu alte cuvinte, din punctul nostru de vedere, proiectul graţierii este un subterfugiu pentru a include câţiva favoriţi politici într-un grup preferenţial care să scape de ispăşirea unei pedepse”, a declarat Raluca Turcan, potrivit Agerpres. 

Amendamente „cu dedicaţie”

Ea a mai opinat că aceste amendamente par a fi „cu dedicaţie”, iar în ceea ce priveşte amendamentul care vizează graţierea persoanelor de peste 70 de ani ar trebui organizate dezbateri profesionale în comisiile de specialitate. 

Senatorii au adus mai multe amendamente la proiectul privind legea graţierii, în afară de cele depuse de senatorul PSD Şerban Nicolae, şi care vor fi dezbătute în Comisia juridică a Senatului peste două săptămâni. Potrivit documentelor postate pe site-ul Senatului şi transmise la Comisia juridică, senatorii UDMR Csaszar Karoly Zsolt şi Tanczos Barna au adus un amendament prin care propun ca pedepsele pentru fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals informatic să fie graţiate, în timp ce în forma iniţiatorului acestea erau exceptate de la graţiere. 

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu propune un amendament potrivit căruia în cazul deţinuţilor cu vârsta de peste 70 de ani să fie graţiate în întregime pedepsele. Însă, de graţiere nu beneficiază condamnaţii care au săvârşit anumite infracţiuni şi pentru care pedeapsa este de 10 ani sau mai mare. O condiţie pentru graţiere este aceea ca persoana condamnată să achite despăgubirile stabilite de către instanţă. În această privinţă, opiniile sunt diferite. Senatorul Brăiloiu propune ca achitarea despăgubirilor să se facă anterior punerii în libertate, Asociaţia Magistraţilor din România susţine varianta ca acest lucru să se facă la data punerii în libertate sau în termen de un an de la condamnarea definitivă ori, după caz, de la punerea în libertate, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România propune achitarea despăgubirilor la data intrării în vigoare a legii. 

De asemenea, graţierea cu jumătate din pedeapsă se propune - prin amendamente aduse şi de senatorul PSD Brăiloiu şi de senatorii UDMR menţionaţi - şi în cazul femeilor însărcinate şi a deţinuţilor care au în îngrijire copii cu vârsta de până la 14 ani. 

Cât se grațiază

Senatorul PSD Şerban Nicolae a depus o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar şi pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani. 

De asemenea, se graţiază parţial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani. 

În şedinţa de marţi, Comisia juridică a Senatului a amânat, pentru data de 21 martie, dezbaterea şi întocmirea raportului în ceea ce priveşte proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. 

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar iniţiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel