Dragnea și Grindeanu, la învestirea lui Trump. Ce solicită Turcan de la PSD

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat miercuri că deplasarea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu în SUA, pentru a participa la învestirea în funcţie a lui Donald Trump, reprezintă un joc de imagine şi a solicitat social-democraţilor să facă publice costurile deplasării.

'Asistăm la o deplasare în forţă a PSD în SUA. Dacă ar merge acolo să sprijine România ar fi bine, problema este că folosesc această deplasare în SUA pentru a băga băţul prin gard în competiţia internă şi în rivalitatea politică internă. (...) Vizita dlui Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu în SUA considerăm că reprezintă un joc de imagine pe care doresc să-l folosească în competiţia internă şi, de asemenea, prezenţa acestora şi a întregii delegaţii PSD este pe bani', a spus Turcan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că evenimentele organizate în SUA au un caracter pecuniar şi au ca scop, printre altele, strângerea de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor necesare unor astfel de manifestări. Raluca Turcan a arătat că accesul donatorilor la evenimente, la care sunt invitaţi şi politicieni români, costă, potrivit presei americane, în funcţie de pachete, între 25.000 de dolari şi un milion de dolari şi includ accesul la parada inaugurală, balul de seară pentru învestitură şi o cină.

'PNL îi solicită dlui Liviu Dragnea să spună public şi transparent la câte evenimente participă cu ocazia învestirii lui Donald Trump, ca românii să ştie câte zeci de mii de dolari a cheltuit pentru propria sa imagine', a afirmat Turcan. Liderul liberalilor îi cere şi trezorierului PSD să precizeze cât a cheltuit preşedintele social-democraţilor şi delegaţia sa cu deplasarea şi cazarea în SUA. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel