Prim-ministrul Mihai Tudose a avut joi o întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai companiei Bell Helicopter, discuţiile vizând intenţia achiziţiei unor elicoptere de atac de la firma americană.
Potrivit unui comunicat al Executivului, alături de premier la întrevedere s-au aflat ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof.
"După convorbiri, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac, urmând a fi adresată Guvernului SUA", precizează sursa citată.
Conform comunicatului, întâlnirea de la sediul Guvernului a fost precedată de o discuţie tehnică la sediul Ministerului Apărării Naţionale.
"În perioada următoare, vor avea loc discuţii aprofundate între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Bell Helicopter privind înfiinţarea unei societăţi mixte, dar şi a transferului tehnologic şi de know-how care să permită producţia elicopterelor pe teritoriul României. Această decizie va avea un impact direct considerabil asupra dezvoltării economice a ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, şi un generator de securitate în zonă. Menţionăm faptul că decizia privind achiziţionarea de elicoptere de atac se fundamentează pe planul de înzestrare aprobat recent de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării", mai precizează Guvernul, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu