Tudorel Toader, întâlnire cheie cu ambasadorul Marco Giungi

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Tudorel Toader s-a întâlnit cu Marco Giungiu.

În data de 6 septembrie 2018 a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, întrevederea prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul justiției cu ES Marco Giungi, Ambasadorul Republicii Italiene în România. „La întâlnire au mai participat doamna conf.univ.dr. Marieta SAFTA, secretar de stat și doamna Beatrice VECCHIONI, Consilier al Ambasadei Republicii Italiene în România. Agenda discuțiilor a cuprins aspecte privitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiției, precum și la dezvoltarea relațiilor de colaborare, atât în materie civilă, cât și în materie penală”, se precizează într-un comunicat.

În acest context, Ministrul justiției a apreciat importanța continuării dialogului bilateral pentru identificarea celor mai bune modalități de soluționare a problemelor de interes comun și a precizat că, în perioada următoare va efectua o vizită de lucru, la Roma, la invitația omologului său italian.

Întrevederea a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor de cooperare și manifestarea dorinței reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel