Tricolorii au pierdut un jucător de bază pentru JO Tokyo

Un jucător de bază al naţionalei de fotbal a părăsit lotul olimpic, rămânând 21 de fotbaliști pentru Jocurile Olimpice. 

Dragoș Nedelcu, jucătorul FCSB, va îmbrăca tricoul echipei germane Fortuna Dusseldorf iar acesta nu îi mai permite participarea la Jocurile Olimpice. În aceste condiții, Dragoș a trebuit să părăsească astăzi cantonamentul de la Mogoșoaia și se va alătura programului noii sale echipe.

Ne pare rău că pierdem un jucător, dar îi urăm mult succes lui Dragoș Nedelcu în noua provocare și sperăm că prin evoluțiile sale la noul club va reveni la echipa națională de seniori!

În aceste condiții, lotul aflat la dispoziția lui Mirel Rădoi pentru participarea la Jocurile Olimpice rămâne format din 21 de jucători, transmite Federaţia Română de Fotbal.

JO 2020 de la Tokyo se vor desfăşura fără spectatori 

Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo (23 iulie - 8 august) se vor desfăşura fără spectatori după ce guvernul premierului Yoshihide Suga a decis joi să plaseze regiunea Tokyo sub o nouă stare de urgenţă sanitară, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, stare care va rămâne în vigoare pe toată durata competiţiei, au anunţat joi organizatorii, potrivit DPA.

Anunţul a fost făcut de ministrul pentru JO, Tamayo Marukawa.

Conform sursei, decizia a fost luată după discuţii cu reprezentanţi ai conducerii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Măsura de extindere a stării de urgenţă, care va intra în vigoare luni, 12 iulie, va fi valabilă până pe 22 august, iar interzicerea prezenţei spectatorilor pe arenele din capitala niponă dă o nouă lovitură unui eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei.

Suga a finalizat hotărârea de declarare a stării de urgenţă pentru Tokyo, precum şi de a extinde una aflată deja în vigoare în Okinawa, în cursul unei reuniuni guvernamentale având ca subiect măsurile sanitare.

Aceasta va fi cea de-a patra stare de urgenţă la Tokyo de la începutul pandemiei, în primăvara anului trecut, guvernul urmând, în principiu, să interzică restaurantelor să servească alcool şi să rămână deschise doar până la ora 20:00.

Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor.

Miercuri, guvernul metropolitan din Tokyo a raportat 920 de cazuri noi, înregistrând cel mai mare număr zilnic de infectări de la jumătatea lunii mai, în timp ce experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel