Trei românce în turul 3 la Roland Garros

Tenis
Tenis

Simona Halep, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu s-au calificat în turul 3 la Roland Garros. 

Irina Begu s-a calificat, joi seara, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, după ce a dispus de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 27, cu 6-3, 6-4. Este cea de-a trei jucătoare din România care s-a calificat în turul 3 al turneului.

Begu (27 ani, 41 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 54 de minute de joc foarte disputat cu o adversară mai bine clasată (29 ani, 27 WTA). Românca a început bine şi a condus cu 2-0, 3-1 şi 5-2, reuşind să încheie conturile, cu 6-3, după un ultim ghem foarte lung, de peste 15 minute, la abia a şasea minge de set. 

În actul secund, Begu a condus cu 1-0, dar apoi a urmat că scădere în joc şi Zhang a întors scorul, 3-1. Au urmat patru ghemuri consecutive pentru Irina Begu, care s-a desprins la 5-3. Deşi a servit pentru meci, Begu şi-a pierdut serviciul după ce a irosit o minge de meci. Românca a reuşit să câştige pe serviciul adversarei, cu 6-4. Irina-Camelia Begu a făcut 5 duble greşeli, a reuşit 19 winners şi a comis 33 de erori neforţate. Zhang a avut 3 duble greşeli, a adunat 21 de winners şi 43 de erori neprovocate. Irina Begu câştigase şi prima confruntare cu Zhang (29 ani, 27 WTA), în 2014, în primul tur la Madrid, cu 6-4, 7-5. 

Irina şi-a asigurat un cec de 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA

Irina şi-a asigurat un cec de 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Caroline Garcia (Franţa/N. 7), victorioasă cu 6-4, 3-6, 6-3 cu chinezoaica Shuai Peng. Begu este condusă cu 3-2 de Garcia (24 ani, 7 WTA), franţuzoaica având victorii în ultimele două dueluri. 

Begu e programată să joace şi la dublu, unde o va avea ca parteneră pe chinezoaica Qiang Wang, contra perechii Petra Martic (Croaţia)/Maria Sakkari (Grecia). 

Begu e a treia româncă ajunsă în turul al treilea, după Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel