EXCLUSIV  Tratamentul ANTICANCER cu celule T începe și-n București. Prof. dr. Ciurea, VESTEA momentului din SUA. ”Foarte mare succes”

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Prof. dr. Ștefan Ciurea a vorbit despre tratamente NOI anticancer: cu celulele T, cu celule NK. În SUA, deja sunt pacienți tratați de cancer cu celule T și, deși costurile, din păcate pentru cei bolnavi, sunt enorme, acest tip de tratament se va aplica și-n București. 

”În momentul actual, în bolile hematologice, în special limfoame și leucemia acută limfoidă, există un nou tratament cu celule modificate genetic, celulele T, modificate genetic, care practic a fost aprobat de FDA în SUA și-n Europa, pentru tratamentul acestor boli, cu foarte mare succes. Sperăm ca... eu sper, cel puțin, ca următorul val de terapie celulară să fie terapia cu celule NK (Natural Killer n.r.), care identifică o nepotrivire a unor markeri de suprafață dintre aceste celule și celulele necanceroase, acesta fiind principiul prin care aceste celule se activează și omoară celulele canceroase.” a spus prof. dr. Ștefan Ciurea. 

Cheia în viitor: balanța între celulele canceroase și celulele Natural Killer

”Problema este numărul de celule pe care putem să-l obținem, raportat la numărul de celule maligne într-un cancer avansat sau cu leucemii și limfoame. Cheia în viitor este această balanță între câte celule trebuie administrate pentru câte celule maligne sunt în organismul unui pacient cu cancer.” a spus doctorul, care a subliniat că celulele sunt obținute în laborator, iar prioritatea este de a face un laborator special în care sunt produse aceste celule modificate genetic, atât T, cât și NK.

Costuri enorme

”Avem în construcție un astfel de laborator, în stadii avansate. Va fi gata probabil la începutul anului viitor și-n acest laborator vrem să începem producția de celule NK și celule T modificate genetic. Este o cercetare academică înainte ca o companie farmaceutică să fie interesată de aceste celule și să preia în continuare, pentru că costurile sunt enorme și, la un moment dat, sperăm să fie continuată dezvoltarea de către una sau mai multe companii farmaceutice.” a spus medicul. 

Începe tratamentul și-n București

”Tratamentul cu celule T este extraordinar de scump, este în jur de 400.000 de dolari pentru un pacient în Statele Unite, este enorm, dar sperăm că-n timp, cu cât mai mulți pacienți vor fi tratați, probabil că vor trebui să scadă și costurile. Din câte știu, vestea cea bună este că colegii mei de la București vor să înceapă și ei tratamentul cu aceste celule modificate genetic, celule T, în viitorul apropiat” a mai dezvăluit medicul Ciurea, în cadrul emisiunii. 

”Ne trebuie o echipă, avem nevoie de cercetători care să multiplice aceaste celule în laborator” a adăugat profesor dr. Ștefan Ciurea, în cadrul emisiunii ”Academia de Sănătate”, realizată de profesorul doctor Irinel Popescu. 

Vezi întreaga emisiune cu prof. dr. Ștefan Ciurea mai jos: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel