Traian Băsescu: Vă trag un semnal de alarmă. Va costa destine

Fostul președinte Traian Băsescu susține că drumul parcurs de justiție în timpul mandatului său a fost "extraordinar" și costisitor. El susține că întârzierea în recunoașterea justiției a costat sute de milioane, dar întârzierea respectării demnității în justiția costă, în prezent, destine. 

Traian Băsescu dă exemplul Elenei Udrea, care, în urmă cu opt ani, reclama un bilețel trimis de prim-ministru președintelui României, prin care cerea o intervenție la Parchetul General. "Ce nenorocire... presă, politicieni, intelectuali şi ONG-uri voiau răstignirea blondei pentru nemernicie", scris Traian Băsescu, miercuri, pe pagina sa de Facebook. El adaugă că dacă cel mai mare inflactor ar arăta astăzi un astfel de bilețel, "acelaşi cor ar cere arestarea expeditorului şi, probabil cu jumătate de gură, şi pe a destinatarului", respectiv premier-președinte. La vremea "bilețelului roz", premier era Călin Popescu Tăriceanu și președinte Traian Băsescu. Fostul președinte susține, cu alte cuvinte, că i s-ar fi părut normal să fie cerută arestarea sa  și a lui Călin Popescu Tăriceanu, nu a avocatei care a reclamat bilețelul. 

Traian Băsescu califică drumul parcurs drept "extraordinar", dar extrem de costisitor: "ne-a costat multe sute de milioane furate".

"Va costa destine de oameni"

"Astăzi, cînd avem instituţii puternice capabile să lupte eficient şi, dacă este nevoie, brutal cu corupţia, capabile să răspundă gravităţii fenomenului, vă trag un semnal de alarmă legat de oamenii care ajung în faţa acestor instituţii copleşitor de puternice în raport cu cetăţeanul, fie el martor, suspect sau inculpat: este vitală respectarea dreptului la demnitate, a dreptului la libertate şi a dreptului la apărare. Aici nu avem dreptul să înregistrăm decalaje între funcţionare instituţiilor anticorupţie, a justiţiei, pe de o parte, şi respectarea drepturilor justiţiabilului, pe de altă parte. Întîrzierea în recunoaşterea corupţiei la nivel înalt ne-a costat sute de milioane. Întîrzierea în funcţionarea justiţiei în tandem cu deplina respectare a demnităţii, libertăţii şi dreptului la apărare va costa destine de oameni, iar acest lucru s-a mai întîmplat în România", a scris Traian Băsescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel