Traian Băsescu: Nu l-am urât pe Adrian Năstase. Nu pot să urăsc

Fostul președinte Traian Băsescu consideră "o speculație" faptul că l-ar fi urât pe fostul premier Adrian Năstase, mai ales că el nu este capabil de un asemenea sentiment. 

Întrebat, luni, la Adevărul Live, dacă l-a urât pe Adrian Năstase, Traian Băsescu a negat: "Este o speculaţie. Nu am avut niciodată o relaţie interpersonală rea cu Adrain Năstase. Nu l-am urât pe Adrian Năstase. Nu pot să urăsc. În afară de acea încercare cu Flota, ce au stabilit ei la partid cu dosarul Flota, nu mi-au făcut nimic. Eram vecini şi au fost situaţii când am băut un whiskey împreună. Nu am discutat probleme politice nicodată, diferenţa de opinie era prea mare. Ne mai inunda nea Nicu Văcăroiu", a arătat fostul președinte.

În plus, Traian Băsescu a vorbit și despre confruntarea cu candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2014, oferind detalii despre dosarul pe care i l-a înmânat, la acel moment, social-democratului.

"O să vă spun cu toată sinceritatea. Era o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva, pe care un binevoitor din PSD a desprins-o şi mi-a dat-o să o utilizez în dezbaterea cu Adrian Năstase. Mi-a fost silă de individ. Ştiam de la cine a venit, deşi foaia a mai trecut prin două mâini, şi i-am dat-o lui Adrian Năstase când încă eram mai mulţi candidaţi. Nu am folosit-o. Nu o să vorbesc despre conţinutul ei, poate în vreo carte de memorie. (...) Nu o să spun conţinutul acelui document. Cred că Adrian Năstase a crezut că îl voi folosi în ultima săptămână", a relatat fostul preşedinte.

Cât despre celebra replică din dezbatere de la TVR cu lupta dintre cei "doi comuniști", fostul președinte a spus că "a fost o frază spontană în emisiune": "Foarte multe din reacţiile mele din emisiuni sunt nepregătite. Rar mi se întâmplă să am o reacţie pregătită pentru emisiune. Cum a fost şi cea de la Geoană, cu Vântu".

Traian Băsescu, veste proastă pentru PNL: Victor Ponta rămâne la Guvern până în 2016

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel