Traian Băsescu: Ies din politică doar cu picioarele înainte

Președintele Traian Băsescu a vorbit în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro Tv, despre ce va urma să facă după ce va pleca de la Cotroceni.

Întrebat despre posibilitatea ca după ce va părăsi Palatul Cotroceni să facă obiectul unor anchete din partea procurorilor, președintele Traian Băsescu a răspuns: „Dacă vor fi – habar n-am, deși aici să știți că Președinția gestionează un buget de cinci milioane de euro – mă voi duce în fața procurorului și dacă va fi nevoie, în fața instanței (…) Nu am nici o reținere să mă duc în fața unui procuror care să mă întrebe ce am făcut când eram ministru, ce am făcut când eram președinte”, a precizat Traian Băsescu, potrivit ampress.ro.

În plus, șeful statului a oferit câteva detalii și despre cum se va implica în activitatea politică după ce îi va expira mandatul de președinte: „Aș face o glumă, dar pe care am făcut-o deja la postul dvs. Probabil că voi rămâne în politică și o să iau vorbele d-lui Iliescu: ies din politică doar cu picioarele înainte. Mă voi implica. Să nu vă gândiți că voi fi președinte de partid. Niciodată”, a mai spus Băsescu, precizând că nu vrea nici vreo funcție de președinte de onoare.

Traian Băsescu, consecvent ideii de a se retrage definitiv din politică la încheierea mandatului de președinte

După cum se pare, președintele Traian Băsescu a renunțat la ideea de a mai arunca în spațiul public informația că ar renunța la politică, așa cum a declarat cu nenumărate ocazii, după 2005.

La începutul anul trecut, Traian Băsescu declara:" Recunosc că am spus că nu mă mai interesează, că nu vreau să mai aud de politică. Cred că a fost precum cea cu <<demisionez în cinci minute>>. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu mi-am găsit locul", şi-a reevaluat șeful statului intenţiile legate de viitorul său în politică, în timpul unei întâlniri cu românii, la Viena, relata gândul.info.

De asemenea, cu patru ani în urmă, Traian Băsescu susținea la Hotnews că nu mai dorește să rămână în politică după ce își va încheia mandatul de președinte.

De asemenea, în 2006, la "Marius Tucă Show", Traian Băsescu îşi dădea chiar "cuvântul de onoare".

"Realizator: Aştept ziua în care veţi ieşi la pensie, aşa cum aţi promis, şi să venim să stăm să...

Traian Băsescu: Ce vă spun sub cuvânt de onoare? După ce plec de la Cotroceni, după unul sau după două mandate, ies din politică.

Realizator: După unul sau după două? Lasaţi...

Traian Băsescu: După unul sau două mandate, nu ştiu. Repet, vă asigur că ies din politică, nu voi mai face parte din niciun partid, din nicio structură. Cred că vine timpul să mă odihnesc".

Pe de altă parte, președintele Traian Băsescu a mai avut și alte răzgândiri, atunci când a revenit asupra ideii de a se întoarce la Cotroceni dacă îşi va recâştiga mandatul "la masa verde", după suspendare, ca şi asupra anunţului ferm că nu îl va mai nominaliza pe Victor Ponta prim-ministru. "Dacă mă întorc la Cotroceni nu îi mai dau alt mandat de premier lui Ponta", afirma Traian Băsescu în 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel