Traian Băsescu, huiduit: "La pușcărie!". Cum a luat fața PNL

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost primit la Bocșa de edilul șef, care a anunțat că părăsește PNL  și va candida la alegerile locale sub sigla Mișcării Populare. 

Eugen Cismăneanțu a declarat: "Am luat această decizie pentru că nu vreau să uit ce le-am promis cetățenilor în 2012, că voi apăra interesele lor. Și nu voi accepta sub nicio formă ca PNL, prin conducerea din Caraș-Severin, să tragă la răspundere primar în funcție pentru că nu am dorit să le facem jocurile de partid. În 2012, am candidat cu domnul președinte Traian Băsescu, căruia îi mulțumesc pentru prezența sa în orașul Bocșa (...) Justific această acțiune prin faptul că PNL nu a înțeles sub nicio formă mesajele pe care tinerii le-au transmis și care au cerut o reformă în PNL. Nici gând de așa ceva. Sunt foarte mulți colegi de-ai mei nemulțumiți, dar care nu au avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Sunt mulți care încearcă să găsească o stradă în PNL. Nu mai încercați! Este în zadar!". 

Potrivit expressdebanat.ro, Traian Băsescu a mers triumfător la Bocșa, unde a luat fața PNL. Însă, în ciuda aplauzelor primite din partea reprezentanților administrației publice locale, fostul președinte a fost huiduit de localnici, trimis la Nana și chiar la pușcărie. 

"Vreau să îi mulțumesc domnului primar pentru decizia pe care a luat-o. Nu vă ascund că pentru mine dispariția PDL a fost greu de înțeles, dar am anticipat-o de la momentul la care domnul Blaga a fost ales președinte. Știam că partidul va lua o direcție neprevăzută și că va renunța la verticalitatea pe care o avea. A fost îngenuncheat cu istoria tânără, dar plină de glorie, pentru că PDL a făcut ca în democrație să apară niște performanțe care sunt greu de găsit chiar și la partide istorice. De exemplu, PDL, în 25 de ani, a dat de trei ori primarul general al capitalei și de două ori președintele României. Nu este o performanță pe care să o găsești la celelalte partide", a afirmat Traian Băsescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel