TRAIAN BĂSESCU, citat de TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Președintele României, Traian Băsescu, a fost citat, joi dimineața, de Tribunalul București. Motivul este acela că CNSAS a dat o decizie potrivit căreia președintele nu a colaborat cu Securitatea, dar această decizie a fost contestată.

 

Președintele a fost citat de Tribunalul București să declare, sub jurământ, cum stau faptele cu privire la posibila sa calitate de colaborator cu regimul comunist. Această situație apare în contextul în care acesta face declarații dure cu privire la ofițeri acoperiți. 

Jurnalistul Radu Tudor este de părere că este esențial ca o asemnea chestiune să fie lămurită

"Traian Băsescu nu va putea să potolească una dintre dovezile cele mai importante, documentul Ministerului Apărării Naționale care a dezvăluit în 2009 că Traian Băsescu, elev al Institutului de Marină civilă, a devenit colaborator al Serviciului de Contrainformații Militare", susține Radu Tudor.

De asemenea, în susținerea acestor informații pot veni și colegii lui sau alte persoane, oficiali, care pot spune dacă acesta a făcut sau nu poliție politică, dacă "a scris ce părere au colegii și profesorii despre regimul comunist". 

Citește și: Ponta: Băsescu a fost ofiţer al Securităţii


În analiza acestui caz nu au fost prezentate publicului toate probele

"Nu s-a născut încă magistratul care să conteste un document al armatei române care arată calitatea de colaborator a lui Băsescu", este de părere jurnalistul.

În primul rând, trebuie să existe Registrul Jurnal, de la MApN, dar și notele și rapoartele pe care elevul le-ar fi putut oferi ofițerului de contrainformații al Institutului de Marină.

Documentele care au apărut încă de la începutul mandatului său, au dispărut. "În 2003 se judeca cu Mugur Ciuvică, iar o parte din dovezi au dispărut în timpul procesului".

Traian Băsescu a spus că "a dat camioane de rapoarte la securitate"

"Ne vom lămuri în legătură cu relația amplă pe care a avut-o cu securitatea, dacă a început de elev să toarne pentru securitate, ar trebui să vedem fișa de securitate a tatălui său, un colonel de armată care a răspuns de propaganda comunistă, reușind să distrugă spiritul curat al armatei", a declarat Radu Tudor.

Răzvan Samaliuc este de părere că "este o certitudine că Traian Băsescu a colaborat cu securitatea", adăugând că în urmă cu 3-4 ani nu exista curajul de a-l cita într-un proces.

Președintele României este obligat să se prezinte și să dea declarații, în caz contrar decizia Tribunalului ar putea fi una de natură negativă pentru acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel