Băsescu: Am vorbit la telefon cu Joseph Biden, joi, la cererea lui

basescu biden
basescu biden

Administrația Prezidențială transmite într-un comunicat de presă că președintele Traian Băsescu a purtat o conversație telefonică cu Joseph Biden, la cererea vicepreședintelui SUA. Democratul s-a întâlnit, cu doar două zile în urmă, la Washington, cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Potrivit Președinției, Biden și-a exprimat recunoștința față de Băsescu pentru solidaritatea militară arătată de România partenerului numit SUA, printre subiectele de discuție mai numărându-se scutul antirachetă de la Deveselu, asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau investițiile americane din țara noastră.

Prezentăm integral comunicatul Administrației Prezidențiale:

Domnul vicepreşedinte Joseph Biden și-a exprimat recunoștința față de președintele României, domnul Traian Băsescu, pentru modul în care țara noastră se implică în proiectele politice și militare care privesc securitatea internațională, precum și pentru participarea trupelor românești în misiunile militare din Afganistan. Totodată, domnia sa a salutat, de asemenea, în numele Statelor Unite ale Americii, începerea lucrărilor la situl pentru amplasarea sistemului antirachetă de la Baza din Deveselu, o componentă a securității și a structurii de apărare a NATO.

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a reiterat interesul deosebit pentru Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, subliniind că relațiile bilaterale dintre țările noastre reprezintă, în acest moment, una dintre cele mai puternice garanții pentru securitatea României, precum și pentru stabilitatea regională în Europa de Sud-Est.

Domnul președinte Traian Băsescu și domnul vicepreședinte Joseph Biden au făcut o evaluare a crizei din Siria și au analizat capabilitățile disponibile vizând implementarea cât mai rapidă a deciziilor politice privind eliminarea arsenalului chimic sirian.

Domnul președinte Traian Băsescu și domnul vicepreședinte Jopseph Biden au făcut o analiză a șanselor de succes în procesul de apropriere de Uniunea Europeană (UE) ale Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius (Republica Lituania) din perioada 28 - 29 noiembrie a.c., domnul președinte Traian Băsescu considerând că cele trei state au șanse reale în procesul de asociere la UE şi că România le va susține fără rezerve.

Domnul preşedinte Traian Băsescu a vorbit şi despre importanța deosebită a investițiilor americane în țara noastră, cu un accent special pe domeniile care ar genera dezvoltarea economică, aşa cum sunt cercetarea în domeniul tehnologiilor de vârf, industria IT, industria auto, agricultura, industria alimentară și industria echipamentelor petroliere.

Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joseph Biden, a subliniat potențialul mare de creștere economică al României în următorii ani dacă aceasta va continua să dezvolte un mediu de afaceri predictibil și transparent

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel