Traian Băsescu, afirmații după mesajul lui Tăriceanu: Asta să ne fie clar

Rodica Mitu / 21 dec 2017 / 10:48 Salveaza PDF Comentarii

Traian Băsescu a luat cuvântul în cadrul ședinței în plen a Senatului României din data de 21 decembrie.

„Aș vrea să limpezim o abordare pe care a avut-o domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu. Articolul 148 din Constituția României. Aderarea României la tratele constitutive ale Uniunii Europene în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și a exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor trecute în aceste tratate și nu mai citesc...

Vreau să înțelegem un lucru: când am intrat în UE, am cedat din suveranitate. (...) Nu mai suntem suverani în sensul clasic al cuvâtului de când am intrat în UE. Asta vreau să ne fie clar la toți", a spus Traian Băsescu.

Replică Tăriceanu

Ulterior, Călin Popescu Tăriceanu a luat din nou cuvântul.

„Am ascultat intervenția domnului Băsescu. Și, într-adevăr, confirm ceea ce spune domnia sa. Eu nu fac parte din acea categorie de naționaliști care duce naționalismul pe primul plan, dar suveranitatea Parlamentului nu poate fi contestată. Dar nu vorbim despre suveranitate, ci vorbim despre altceva, despre alte valori, vorbim despre statul de drept.

VEZI ȘI Tăriceanu a răbufnit în Senat: Frăție nenorocită care a distrus țara

Revenirea la statul de drept, nu la ceea ce se numea odinioară statul de drept în perioada comunistă. (...) Eu ceea ce vorbesc astăzi este necesitatea protejării drepturilor și libertăților cetățenești, valoare fundamentală nu doar pentru România, dar pentru întreaga Uniune Europeană. Stă la baza construcției Uniunii Europene. (...) Nu să ne fălim că suntem membri și facem în România un fel de creație care seamănă mai mult cu ceea ce vedem în Rusia învecinată. Asta este problema la care vreau să vă rog să reflectați, pentru că ceea ce s-a întâmplat în România, în ultimii ani, nu este stat de drept, stimați colegi", a spus Tăriceanu.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27