Traian Băsescu - legile justiţiei: "Îmi asum responsabilitatea"

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu a declarat în plenul Senatului că îşi asumă "responsabilitatea pentru tot ceea ce ţinea de preşedinte în evoluţia justiţiei din 2004 până în 2014".

Traian Băsescu a declarat, în plenul Senatului, în cadrul dezbaterii având ca temă raportul GRECO, că îşi asumă "responsabilitatea pentru tot ceea ce ţinea de preşedinte în evoluţia justiţiei din 2004 până în 2014, cu cele bune şi cu erorile făcute". Fostul şef al statului a declarat miercuri că legile Justiţiei au fost aduse, după raportul GRECO, la limita de constituţionalitate, "care este greu de contestat de oricine", iar revizuirile la acestea şi la codurile penale sunt necesare în scopul evitării "chiar a abuzurilor pe care nimeni nu le poate contesta". 

"Este un raport care atenţionează asupra unor teme şi nu asupra unor realităţi ale legilor, pentru că nici în momentul de faţă nu avem legile promulgate. După raportul GRECO, legile au trecut prin ciurul CCR şi convingerea mea este că au fost aduse la limita de constituţionalitate, care este greu de contestat de oricine", apreciază Traian Băsescu.

[citeste si]

Cea mai mare parte a modificărilor aduse sunt corecte, apreciază fostul preşedinte

"Legile Justiţiei sunt din anul 2004. Sunt legi care au fost scoase destul de rapid pentru că România era în plin proces de negociere. Cei 14 ani au arătat că sunt necesare modificări şi eu susţin că cea mai mare parte a modificărilor aduse sunt corecte. V-o spune un om pe care nu demult, împreună - liberali şi PSD -, îl acuzaţi că a pus pe picioare justiţia, modul cum a pus-o, dar vreau să vă spun aici că îmi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce ţinea de preşedinte în evoluţia justiţiei din 2004 până în 2014, cu cele bune şi cu erorile făcute, iar rostul procesului care are loc acum în Parlament şi legat de legile de funcţionare a justiţiei şi legat de codurile penale sunt revizuiri necesare în scopul evitării chiar şi a abuzurilor pe care nimeni nu le poate contesta că nu s-au petrecut, cel puţin în procesul de anchetă penală", a afirmat Traian Băsescu, în plenul Senatului, la 'Ora Guvernului', la dezbaterea politică solicitată de grupul parlamentar PNL având ca temă "Implicaţiile raportului GRECO asupra imaginii justiţiei în România", a declarat Traian Băsescu.  

Senatorul a adăugat că înfiinţarea unei secţii speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie constituie un progres al legislaţiei în domeniu, pentru că aceasta se duce într-o structură "mult mai neutră" decât DNA. 

"Aş face o remarcă specială pentru a diminua demagogia chiar din Senat. Se agaţă foarte mulţi de crearea acelei secţii speciale pentru magistraţi în Parchetul General, dar această secţie există în DNA, o direcţie a Parchetului General. Faptul că se duce într-o structură mult mai neutră decât DNA eu cred că este un progres al legislaţiei", a spus Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel