Compania de credite de consum Provident Financial România, filiala locală a grupului britanic International Personal Finance (IPF), a depășit pragul de 300.000 de clienți activi în ultimul trimestru din 2013, în creștere cu 17% comparativ cu nivelul raportat în decembrie 2012.
În luna septembrie a anului trecut, IPF a lansat operațiunile pe piața din Bulgaria, folosind infrastructura și resursele de management deja existente în România. Compania are în prezent patru sucursale în Bulgaria și aproape 200 de angajați și de agenți care deservesc circa 2.400 de clienți.
Valoarea totală a împrumuturilor emise în 2013 în ambele țări s-a apropiat de 105 milioane de lire sterline (127,5 milioane de euro), în timp ce veniturile au crescut la 67 de milioane de lire sterline (peste 81 de milioane de euro). Profitul operaţional brut al Provident Financial România, conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS, a fost de 5,6 milioane de lire sterline (circa 6,8 milioane de euro). Investițiile în lansarea și extinderea operațiunilor în Bulgaria s-au ridicat la 2,5 milioane de lire sterline (peste 3 milioane de euro).
Noi produse pentru clienți”Investițiile importante pe care le-am realizat în 2013, un an în care am observat îmbunătățirea condițiilor macroeconomice și stabilizarea încrederii consumatorilor, ne vor ajuta să obținem rezultate în creștere în anii următori, atât din punct de vedere al numărului de clienți, cât și al valorii împrumuturilor emise. Am continuat să ne extindem operațiunile în zone noi și testăm mai multe posibilități care ne vor permite să dezvoltăm portofoliul de produse pe care îl oferim clienților noștri. Printre acestea, se numără credite cu perioade mai lungi de rambursare sau programe care recompensează clienții fideli inclusiv prin reduceri ale costului împrumuturilor”, a declarat Ivo Kalik, Directorul General al Provident Financial România.
În 2013, compania a deschis puncte noi de lucru în județele Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Caraș-Severin, Tulcea și Sălaj. În cei opt ani de prezență în România, Provident a investit peste 205 milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 30 de milioane de euro.
Provident este prima instituţie financiară din România care oferă serviciul opțional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor. Compania are acum peste 850 de angajați și colaborează cu peste 4.200 de agenţi independenţi, în 80 de orașe din țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu