Fostul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI), Nicolae Ulieru, a susținut, luni seara, în emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea Tv, că în 1990 a văzut dosarul de informator la Securitatea română, dar și la cea maghiară, a europarlamentarului Laszlo Tokes.
”Nu ştiu de ce SRI-ul nu furnizează către CNSAS dosarul de informator al lui Tokes Lazslo. Mie mi s-a arătat în 1990 dosarul de informator cu angajamentul scris şi semnat de Tokes, angajament atât faţă de Securitatea română, cât şi mai târziu faţă de Securitatea maghiară”, a declarat Nicolae Ulieru.
Jurnalistul Cornel Ivanciu, prezent în emisiune, spune că scandalul despre dosarul de Securitate a lui Tokes a pornit în 1992, dar acesta a fost ”dosit” bine de atunci.
”În 1992, Ioan Itu a publicat angajamentul de informator al lui Tokes în Tinerama. A izbucnit un mare scandal internaţional, iar Associated Press a preluat scandalul. Între timp Tokes s-a apropiat de structurile parlamentare europene. Alison Mutler, corespondentul Associated Press a fost dată în judecată şi a pierdut procesul cu Laszlo Tokes. Dosarul a fost dosit, dosarul de la CNSAS, iar astăzi puteţi face orice demers şi nu o să mai găsiţi nicio urmă din activitatea de informator a lui Laszlo Tokes. Casat sau ascuns sau retrimis la arhiva operativă a SRI, pentru că toate dosarele care ţin de siguranţa naţională, fiind încă active, toţi protagoniştii acestor întâmplări beneficiază de alt regim decât cei cu dosare închise”, spune jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News