Titus Corlățean, intervenție fără precedent la Antena 3. Mihai Gâdea, avertisment

Titus Corlăţean - preşedinte al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru alegerea judecătorilor la CEDO
Titus Corlăţean - preşedinte al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru alegerea judecătorilor la CEDO

Titus Corlățean a avut o intervenție-fulger la Antena 3. 

După ce deputatul PNL Ioan Cupșa a afirmat, la Antena 3, că Titus Corlățean ar fi cerut desființarea CCR prin OUG, Titus Corlățean a intervenit telefonic pentru un drept la replică: "Nu mi s-a întâmplat niciodată, cu excepția acestei seri, să solicit să am un drept la replică. De obicei, trec peste multe lucruri care s-au spus în politică, însă în seara aceasta vreau să fac două precizări: dezmint în mod categoric afirmația făcută, surprinzător pentru mine, de un deputat PNL, am o profundă dezamăgire să aud o astfel de minciună pe care o resping în termenii cei mai categorici, o minte normală de om normal nu ar fi putut să gândească, cu atât mai puțin, să facă demersuri pentru desființarea CCR prin OUG. Acestea sunt cele două comentarii, pe care le fac cu profund regret și cu un profund gust amar”. 

”Dle Cupșa, aveți un avertisment de la mine în această seară. Nu mai folosiți informații neverificate ca să nu manipulați” este avertismentul dat de Mihai Gâdea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel