Știrile dimineții din sport, 29 martie, pe scurt.
* Sportiva română Andeea Penciu a câştigat, miercuri, medalia de argint la stilul smuls (88 kg), categoria 58 de kilograme, din cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Izvorani. Penciu a intrat în concurs la 83 de kg şi a ridicat apoi 86 şi 88 de kilograme. În duelul pentru medalia de aur sportiva română a fost depăşită de letona Rebeka Koha, medaliată cu bronz la Mondialele de anul trecut, care a ridicat 100 de kilograme. Penciu a cucerit, totodată, medalia de bronz la total (190 kg), în timp ce Maria Grigoriu a urcat pe treapta a treia a podiumului la stilul aruncat (104 kg), în cadrul aceleiaşi categorii.
* Andreea Penciu a declarat, miercuri seara, că nu se aştepta să câştige medaliile de argint şi bronz la smuls şi total, categoria 58 de kilograme, la CE de haltere de la Izvorani, având în vedere că are doar 17 ani şi a precizat că se gândea doar să încheie concursul în primele şase locuri. "Nu mă aşteptam la aceste medalii, mă gândeam doar să fiu în primele şase locuri. Dar uite că s-a putut să urc pe podium la seniori şi la vârsta asta (n.r. - 17 ani). Este un debut foarte bun pentru mine în competiţiile de seniori, îmi dă încredere. Am demonstrat că pot. Dar eu îmi propun nu doar să mă menţin la acest nivel, ci să cresc pe viitor. Pot să spun că pentru aceste medalii am ridicat cam 7 tone pe zi la antrenamente", a spus Penciu.
* Sportiva Maria Grigoriu (18 ani) a declarat, miercuri, că o medalie la o competiţie de seniori, precum cea de bronz câştigată la stilul aruncat (58 de kilograme) la Campionatele Europene de la Izvorani, era doar la stadiul de vis pentru ea. "Slăbirea este ceva normal la halterofili, dar trebuie să recunosc că şase kilograme au fost cam multe pentru mine înaintea acestei competiţii. S-a văzut asta în concurs, plus că au fost emoţiile cauzate de participarea la prima mea competiţie de seniori. Nu prea am fost eu din cauza asta. Medalia la seniori era doar la stadiul de vis pentru mine. Eu am ridicat mult mai mult decât azi, atât la antrenamente, cât şi în concursurile de la juniori. Acum sper însă la mai bine în continuare", a spus Grigoriu.
* Sportivul Paul Dumitraşcu a câştigat, miercuri seara, medalia de argint la stilul aruncat (174 kg), categoria 69 de kilograme din cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Izvorani. Sportivul în vârstă de 18 ani a ridicat la aruncat 167, 171 şi 174 de kilograme, ultima reuşită aducându-i medalia de bronz. El a fost devansat doar de Briken Calja din Albania, care a ridicat 175 kg. Medalia de bronz i-a aparţinut germanului Robert Joachim, cu 173 kg.
* Sportivul Paul Dumitraşcu a declarat, miercuri seara, că se aştepta să câştige medalia de argint la stilul aruncat, categoria 69 de kilograme, la CE de haltere de la Izvorani, şi chiar se gândea la cea de aur. "Mi-am împlinit un vis în această seară, am făcut un concurs foarte reuşit. Eu mă aşteptam la această medalie, chiar îmi doream aurul la aruncat, dar nu s-a putut. A fost diferenţă doar de un kilogram. Sper ca în viitor să am cât mai multe reuşite. Mulţumesc publicului pentru susţinere pentru că a fost primul meu concurs la seniori şi am simţit presiunea. 174 de kilograme este recordul meu. Am mai abordat o dată 172 kg anul trecut, dar nu am reuşit. Acum a fost prima oară când am tras de 174 şi am ridicat. Sunt foarte fericit", a spus Dumitraşcu.
* Selecţionata României a fost învinsă de formaţia Sloveniei cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, la Ullo (Ungaria), în al treilea şi ultimul său meci din Grupa a 7-a a turului de elită al Campionatului European de fotbal Under-17. După 1-5 cu Israelul şi 0-2 cu Ungaria, pentru tricolori a înscris Luis Niţu (67), în timp ce pentru sloveni a punctat Tamar Svetlin (51, 75).
* Pugilista Cristina Cosma (CSA Steaua) aduce prima medalie României la Campionatele Europene de seniori Under 22, competiţie care se desfăşoară la Târgu Jiu, informează un comunicat al FR de Box. De fapt, este prima medalie asigurată prin luptă, deoarece delegaţia tricoloră are deja asigurată o finală în cadrul competiţiei feminine, la categoria +81 kg, unde s-au înscris numai două sportive. Astfel, românca Alina Gabriela Ene are cel puţin argintul. Cristina Cosma a făcut un meci perfect în sferturile de finală ale categoriei 57 kg. Românca, antrenată de Adrian Lăcătuş, nu i-a dat nicio şansă adversarei ei, bulgăroaica Nedkova Plamena Ivanova, pe care 'mitraliat-o' chiar din prima repriză. Cum diferenţa de valoare dintre pugiliste era clară, arbitrul a oprit întâlnirea. Cristina s-a calificat astfel în semifinale, unde o va întâlni pe Csilla Flora Tar din Ungaria, se arată în comunicat.
* Sport Club Miercurea Ciuc a învins-o pe ASC Corona Braşov cu scorul de 6-5 (0-0, 4-5, 1-0, 1-0), după prelungiri, miercuri, pe Patinoarul Vakar Lajos din Miercurea Ciuc, în al doilea meci al finalei Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă. SC Miercurea Ciuc se impusese şi în primul meci al finalei, tot pe propriul patinoar, cu 9-7. Finala se joacă după sistemul cel mai bun din şapte meciuri, următoarele două fiind programate la Braşov, pe 31 martie şi 1 aprilie.
* HC Zalău şi Măgura Cisnădie au câştigat meciurile jucate miercuri în etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. HC Zalău a învins-o pe SCM Craiova, semifinalistă în Cupa EHF, cu 27-22 (13-12), făcând diferenţa în ultimul sfert de oră. În altă partidă, CS Măgura Cisnădie a dispus în deplasare de AHCM Slobozia, cu 27-21 (15-13).
* CS Ştiinţa Bacău a învins-o pe CSM Târgovişte cu scorul de 3-1 (25-21, 25-22, 19-25, 25-17), miercuri, în deplasare, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Diviziei A1 la volei feminin. Ştiinţa a câştigat neaşteptat, după o oră şi 48 de minute de joc, reuşind să urce pe podium. .
* CSM CSU Oradea a învins-o pe BC SCM Timişoara cu scorul de 88-86 (19-15, 24-26, 23-22, 22-23), miercuri, în deplasare, într-un meci din Grupa 1-6 a Ligii Naţionale de baschet masculin. CSM Oradea a obţinut victoria după ce a fost condusă cu 73-69 când mai erau 6 minute şi 43 de secunde de joc. Vaidas Kariniauskas a fost cel mai bun om al oaspeţilor, cu 23 puncte.
* FIFA adună diferite declaraţii şi potenţiale probe după ce la meciul amical de marţi de la Sankt Petersburg au fost auzite strigăte de maimuţă la adresa lui Ousmane Dembele, a anunţat miercuri instanţa. FIFA a explicat pentru AFP că adună potenţiale probe privind incidentele discriminatorii relatate de mass-media.
* Fundaşul francez Lucas Digne s-a accidentat în meciul amical al Franţei cu Columbia (2-3) şi va absenta din teren trei săptămâni. Accidentat în prima repriză a partidei amicale în care Franţa a fost învinsă vineri de Columbia, pe Stade de France, cu 3-2, dar prezent la antrenament imediat după aceea, Lucas Digne, fundaşul echipei FC Barcelona, a suferit o accidentare la coapsa stângă.
* Ciclistul belgian Yves Lampaert (Quick Step) a câştigat miercuri, la Waregem, semiclasica A travers la Flandre (Traversând Flandra) pentru al doilea an la rând, devansându-i, pe ploaie, pe compatrioţii săi Edward Teunissen şi Sep Vanmarcke. Lampaert, campion en titre al Belgiei la contratimp, s-a impus în faţa celor doi pe ultimii 500 m, fiind cronometrat pe distanţa de 180 km, între Roeselare şi Waregem, în 4h09min40sec. Teunissen (Sunweb) şi Vanmarcke (Cannondale) au sosit după 2 secunde.
* Conchita Martinez a anunţat sfârşitul colaborării cu jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza după turneul WTA de la Miami. Venită să o ajute pe Muguruza, nr. 3 mondial, doar la câteva turnee, fosta campioană spaniolă a anunţat că asocierea lor a încetat. Ea a decis să revină cu normă întreagă la antrenorul său. Ca întotdeauna, a fost un moment bun să lucrez cu ea. Îi doresc tot ce-i mai bun pentru restul anului, a scris Conchita Martinez pe Twitter.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu