Știrile dimineții din sport, 27 martie

Știrile dimineții din sport, 27 martie, pe scurt.

* Sportiva română Elena Andrieş a cucerit trei medalii de aur, la total (179 kg), smuls (79 kg) şi aruncat (100 kg), la categoria 48 kg a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori de la Izvorani. Franţuzoaica Anais Michel s-a clasat pe locul 2 la total cu 174 kg (78+96), iar medalia de bronz i-a revenit bulgăroaicei Daniela Pandova cu 165 kg (71 kg+94 kg). 

Aceste medalii înseamnă foarte mult, e o realizare care îmi dă puterea să merg mai departe, a declarat Elena Andrieş, în vârstă de 23 ani, cu lacrimi în ochi după festivitatea de premiere de la Sala Polivalentă din complexul olimpic Izvorani. Nu mă aşteptam să ajung unde am ajuns. Sunt foarte emoţionată şi foarte bucuroasă în acelaşi timp. Eu sunt mândră de ceea ce fac şi sper ca lumea de acasă să mă vadă şi să fie mulţumită de ceea ce am făcut eu"', a mai spus sportiva gălăţeană.

* Ioana Bran, ministrul tineretului şi sportului, a felicitat-o la Izvorani pe Elena Andrieş, triplă medaliată cu aur la CE 2018 de haltere, şi s-a bucurat că a putut asista la prima victorie a unui sportiv român într-o competiţie majoră găzduită la Bucureşti. Este prima competiţie în cadrul căreia am ocazia de a asculta imnul naţional, de a vedea steagul pe cel mai înalt podium şi de a felicita o tânără, aşa cum vedeam în această seară alături de noi, şi de a fi mândri şi de a ne simţi mândri cu toţii. Este munca ei de o viaţă practic. Am întrebat-o şi mi-a spus că a făcut 10 ani, apoi o mică pauză , după care s-a reapucat. Practic acest tânăr în afară de sport şi de multă muncă nu ştiu dacă mai are timp de altceva. În care , a declarat Ioana Brad.

*Sportivul român Ilie Constantin Ciotoiu a câştigat luni medaliile de bronz la stilul aruncat (137 kg) şi la total (247 kg) în cadrul categoriei 56 kg de la Campionatele Europene 2018 de haltere pentru seniori de la Izvorani, în timp ce medalia de aur la total i-a revenit spaniolului Josue Brachi cu 254 kg. La stilul aruncat, medalia de aur i-a revenit italianului Mirco Scarantino cu 138 kg, care a fost urmat în clasament de spaniolul Josue Brachi (138 kg), dar mai greu la cântar, şi de românul Ilie Constantin Ciotoiu cu 137 kg.

* Ilie Constantin Ciotoiu, care a repetat la Izvorani performanţa de la Campionatele Europene de anul trecut, cu medalii de bronz la aruncat şi total, regretă că o răceală nu i-a permis să concureze la randament maxim. Îmi doream mai mult, sunt puţin răcit, nu prea am dormit, am fost obosit. Dacă nu eram răcit, puteam mult mai mult. Am fost antrenat 4 luni 100% numai forţă, dar s-a întâmplat acum să mă apuce răceala şi nu am dat randament aici pe podium. Am aruncat 145 kg, dar nu au vrut să-mi dea, că aş fi împins din cot. Nu pot să-mi dau seama. Îmi doream medalia de aur, de asta am sărit 4-5 kg la aruncat. Nu a fost să fie, muncim mai mult la anul, o să dau tot ce pot din mine ca să iau titlul european. O să îmi dau mai mult silinţa la antrenament, o să fiu şi mai serios, o să fac tot posibilul să ies campion european, a declarat Ciotoiu după festivitatea de premiere . 

* Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi cel olandez Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul japonezo-german Ben McLachlan/Jan-Lennard Struff, cu 6-7 (5), 6-4, 10-7, luni, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis ATP World Tour Masters 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari. Favoriţii numărul cinci s-au înclinat după o oră şi 41 de minute, în care au avut 6 aşi şi au comis 3 duble greşeli, în timp ce învingătorii au reuşit 5 aşi şi au comis 4 duble greşeli.

* Campioana ACS Volei Municipal Zalău a fost învinsă de LMV Tricolorul Ploieşti, liderul la zi al campionatului, cu scorul de 3-2 (25-19, 25-17, 15-25, 23-25, 15-8), luni, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a cincea a fazei play-off (locurile 1-6) a Diviziei A1 la volei masculin. Tricolorul s-a impus după două ore şi patru minute de joc.

* Selecţionata de junioare a României a fost surclasată de echipa Belgiei cu scorul de 6-0 (4-0), luni, la Zaltbommel, într-un meci din Grupa 1 a turului de elită al Campionatului European de fotbal feminin Under-17 din 2018. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de Karlijn Knapen (10), Zenia Mertens (22), Ioana Edvina Ciontoş (26, autogol), Hannah Eurlings (29, 78) şi Tess Wils (53).

* Paul Andrei Arădoaie, campion anul trecut la cat. 81 kg, a fost învins de croatul Toni Filipi prin KO tehnic în repriza a treia, luni, în primul tur la cat. 91 kg, la Campionatele Europene de box Under-22 de la Târgu Jiu. Filipi este unul dintre cei mai tari boxeri de la această categorie, la cei 22 de ani ai săi fiind neînvins în WSB, circuitul semiprofesionist al AIBA, reuşind şi o victorie în faţa campionului mondial al greilor, italianul Clemente Russo. 

* UEFA a semnat luni un acord de schimb de informaţii cu European Sport Security Association (ESSA) în scopul de a combate meciurile trucate, a anunţat forul european al fotbalului. ESSA va ajuta UEFA să identifice tentativele de trucare a meciurilor prin intermediul platformei sale, care va supraveghea pariurile suspecte la nivel internaţional.

* Uşa echipei naţionale este încă deschisă pentru orice jucător care confirmă, a afirmat antrenorul primei reprezentative de fotbal a Angliei, Gareth Southgate, care a subliniat că nu a definitivat componenţa pentru Mondialul din Rusia. Nu cred că este prea târziu pentru cineva. Încă monitorizăm jucătorii şi o vom face până la finalul sezonului, nu ştim ce va fi peste 8-10 săptămâni. Este bine să avem concurenţă pe posturi, a spus selecţionerul.

* Clubul de fotbal Chelsea l-a achiziţionat cu 300.000 lire sterline pe atacantul George Nunn, de doar 16 ani, de la echipa Crewe Alexandra, scrie BBC. Nunn nu va evolua pentru prima echipă, dar oficialii celor de la Chelsea spun că este un marcator de top la nivelul juniorilor.

* Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, numărul 6 mondial, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Miami (WTA), dotat cu premii totale de 7,972 milioane dolari, în urma abandonului adversarei sale din optimi, kazaha Zarina Dias (56 WTA), din cauza unei accidentări la o gleznă, la scorul de 6-2, 2-1 pentru jucătoarea cehă. Aceasta este prima calificare a Karolinei Pliskova, fostă numărul 1 mondial, în sferturile de finală ale turneului de la Miami.

* Fostul numărul 1 mondial Andy Murray, operat la şoldul drept în luna ianuarie, a reluat antrenamentul pe suprafaţă dură în apropiere de Nisa, la academia Mouratoglou, au anunţat luni surse din cadrul academiei. Andy Murray a ajuns aici vineri seară şi ar putea rămâne cel puţin până în prima săptămână din aprilie, a precizat pentru AFP un membru al academiei.

* Fostul internaţional fijian Simon Raiwalui va fi antrenorul cu înaintarea a naţionalei de rugby a Australiei, el semnând un contract până la finele anului următor. În vârstă de 43 de ani, Raiwalui îl va înlocui pe Mario Ledesma, care a părăsit acest post pentru a deveni antrenorul principal al formaţiei argentiniene Jaguars, care evoluează în Super Rugby.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel