ȘTIRI FALSE. Comisia Europeană, DECIZIE. Grapini: Distrug familii

Comisia Europeană pregătește o strategie europeană în domeniul știrilor false. Europarlamentara Maria Grapini salută acest demers și subliniază că ”știrile false distrug democrația, cariere profesionale, familii şi îi determină pe oameni să ia decizii greşite!”. 

Comisia Europeană a anunțat luni, 13 noiembrie, înființarea unui Grup de experți la nivel înalt privind știrile false, grup care va fi format din reprezentanți ai mediului academic, ai platformelor on-line, ai presei de știri și ai organizațiilor societății civile. CE a lansat o consultare publică privind domeniul fake news respectiv dezinformarea on-line, urmând ca lucrările Grupului și rezultatele consultării publice să fie integrate într-o strategie europeană de combatere a proliferării știrilor false. Strategia va fi prezentată în primăvara anului viitor.

[citeste si]

La cea mai recentă întâlnire din PE, pe această temă, consumată în luna septembrie, europarlamentara PPU Maria Grapini a intervenit, din nou, în fața unui public specialist, format din oameni de media on-line, reprezentanţi ai Facebook şi Google, dar și ai UNESCO .

"Și eu am primit de la Facebook, cel puţin aşa apărea la expeditor, o informaţie potrivit căreia am fost selectată să primesc 1 milion de euro şi mi se cereau datele personale; din start, apariția acestui tip de conţinut ilicit nu trebuia să fie permisă! Persoanele afectate de astfel de ştiri trebuie să fie, de asemenea, protejate. Ceea ce este adevărat pentru lumea analogică trebuie să fie adevărat şi pentru lumea virtuală! Avem nevoie de soluţii eficiente, eficace, adaptate la contextul tehnologic actual. Sper să reușim să reglementăm domeniul ştirilor false care distrug democraţia, cariere profesionale, familii şi îi determină pe oameni să ia decizii greşite!", a spus, la întâlnirea de acum o lună, Maria Grapini.

Strategie europeană în domeniul știrilor false

Demersurile europarlamentarilor au avut succes, astfel că, luni, 13 noiembrie, Comisia Europeană a emis verdictul: strategie europeană în domeniul știrilor false!

Comisia așteaptă părerile publicului până în februarie 2018, iar consultarea publică este deschisă până la mijlocul aceleiași luni. Ea se adresează cetățenilor, platformelor de comunicare socială, organizațiilor de știri (posturi de televiziune și radio, presă scrisă, agenții de presă, presă on-line și verificatori ai veridicității informațiilor), cercetătorilor și autorităților publice.

”Știrile false nu sunt un produs jurnalistic”

"Felicit inițiativa Comisiei, sper în elaborarea unei strategii coerente și profesioniste, așa cum ar trebui să fie și domeniul știrilor... adevărate! Știrile false NU sunt un produs jurnalistic – chiar dacă sunt aruncate în mediile on-line și de unii dintre ei - ci cu totul altceva. Sunt interese, sunt jocuri murdare iar ţintele sunt, întotdeauna, nume mari din politică, social, monden etc. Este nevoie de această strategie europeană! Îi ajută și pe jurnaliștii onești, care ajung să fie judecați, pe nedrept, la comun cu cei care aruncă pe piață informații false!", a mai declarat Maria Grapini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel