Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputata Raluca Turcan, crede că au scăzut "dramatic" şansele pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru Justiţie şi că România riscă să piardă o parte din banii europeni.
Raluca Turcan a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, concluziile sale în urma vizitei la Bucureşti a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.
"Concluziile sunt cele pe care le aşteptam: 1. România este sub o monitorizare extrem de atentă din partea Comisiei Europene în ceea ce priveşte ofensiva de politizare a Justiţiei manifestată de PSD-ALDE. 2. România riscă să rămână fără fonduri de la UE şi primeşte avertismente extrem de dure cu privire la îndeplinirea condiţiilor de apartenenţă la UE şi de beneficiere a banilor europeni. 3. România ar trebui să tindă spre ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. Acesta ar trebui să fie un obiectiv naţional, dus la îndeplinire de cei care guvernează România. (...) Din păcate însă, în ultima perioadă şansele ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să fie ridicat s-au diminuat dramatic iar dacă cei din majoritatea PSD-ALDE nu se trezesc, riscăm, pe de o parte, să rămânem ruşinea Europei, cu o monitorizare foarte atentă pe tot ceea ce face România în planul activităţii judiciare şi, în acelaşi timp, să pierdem o parte din banii europeni, pentru că, atunci când UE acordă bani ţărilor membre, acestea trebuie să ofere garanţia că ei sunt cheltuiţi transparent, corect şi că Justiţia funcţionează în cazul în care se produc derapaje", a declarat Raluca Turcan.
[citeste si]
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bucureşti, că în ultimii 20 de ani s-au realizat foarte multe în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de justiţie din România şi că mai sunt câteva recomandări ale Comisiei care trebuie îndeplinite.
Declarația lui Timmermans
"S-au realizat foarte multe în 20 ani în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de justiţie, crearea unui sistem de justiţie cu adevărat independent în România. S-au realizat foarte multe în ultimii 11 ani de când România s-a alăturat Uniunii Europene, cu MCV în vigoare. E ca şi cum alergăm un maraton şi acum suntem pe ultima sută de metri a acelui maraton. Mesajul meu pentru astăzi este: continuaţi să alergaţi, dar nu în direcţia greşită! Alergaţi în continuare către finish-ul maratonului, pentru că aproape am ajuns acolo. Mai sunt doar câteva recomandări ale Comisiei care încă trebuie îndeplinite, însă nu vă opriţi, nu staţi locului, pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi să alergaţi în direcţia opusă!", a spus Timmermans, într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu