Timmermans, scrisoare stat de drept. Piperea, mesaj pentru olandez: Wees voorzichtig, Frans!

av Gheorghe Piperea
av Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea transmite un mesaj în care lansează două întrebări pentru Frans Timmermans, în contextul în care olandezul a transmis o nouă scrisoare referitoare la statul de drept din România. 

"Ca tot e campanie electorala, sugerez celor implicati si celor ce se considera parte activa a opiniei publice sa ii puna doua intrebari dlui Frans Timmermans:

(i) ce intelege prin stat de drept? 
(ii) care sunt, in opinia sa, valorile europene fundamentale?

Ca sa stim si noi, ca in acest moment suntem cam confuzi, date fiind ambuguitatea si incertitudinile in care birocrati ca domnia sa (care se viseaza presedinte al CE, btw) ne-au introdus", scrie Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

"Asta ne face euro-sceptici"

"Daca stat de drept inseamna ca banci sau corporatii agro-farma care au fost condamnate penal si sanctionate contraventional pentru coruptie si practici conerciale incorecte sa fie nu numai salvate de la faliment cu banii nostri, ci si sustinute de stat si justitie pentru a-si impune cu forta contractele ilegitime, asta ne face euro-sceptici.

Iar daca dublul standard in tratamentul fata de state si cetateni cu teoretice drepturi egale este o “valoare” europeana, asta ne poate face sa detestem tot ce vine de la Frankfurt/Paris via Bruxelles/Strasbourg.

Wees voorzichtig, Frans! Speel niet met onze toekomst! (n.r.: în traducere: "Fii atent, Frans! Nu te juca cu viitorul nostru!"), mai scrie Gheorghe Piperea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel