Timiş: Clinica de mari arşi a Spitalului Judeţean, funcţională din această săptămână

[] []

07 oct 2019 / 14:28
Salveaza PDF Comentarii

Managerul Spitalului Judeţean Timiş, Marius Craina, a anunţat luni că în această săptămână va fi inaugurată Clinica de mari arşi a unităţii medicale, prima din ţară de o asemenea anvergură, pentru început, cu trei boxe, urmând ca până la finele lunii octombrie să fie date în folosinţă şi celelalte două.

'O parte din aparatură este sosită, iar o parte din aparatură urmează să sosească. Clinica este dotată la ora actuală, astfel că ea poate să fie utilizată. Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat probele biologice, rezultatele sunt excelente, nu a fost nici cea mai mică problemă din acest punct de vedere. Trei boxe vor fi funcţionale din această săptămână, iar celelalte două, probabil, la finele lunii octombrie', a afirmat Marius Craina, într-o conferinţă de presă.

Din punct de vedere al infrastructurii, Centrul de mari arşi al Spitalului Judeţean Timişoara este cel mai modern din România, conform dr. Craina, în paralel derulându-se procedura de angajare şi pregătire a personalului medical care va deservi acest compartiment. Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a insistat că având în vedere cele petrecute la Bucureşti cu Centrul de mari arşi, după tragedia din Colectiv, echipa de conducere trebuie să fie foarte vigilentă în procedura de licitaţie şi de angajare a personalului, astfel încât 'să nu fie pus în pericol acest proiect major al spitalului'.

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe UPU) a Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Mihai Grecu, a precizat, în acelaşi context, că în cazul unor accidente colective sau cu victime multiple care ar avea nevoie de asistenţă medicală din categoria mari arşi, situaţia poate fi gestionată. 'Pentru situaţii cu accidente colective sau cu victime multiple există un aşa zis plan roşu, care se activează la nivelul întregului judeţ, a regiunii sau chiar naţional, în funcţie de amploarea evenimentului.

UPU şi întregul spital judeţean sunt parte a acestui plan, prin activarea planului alb la nivelul spitalului. (...). În acest moment, pe actuala structură avem un plan, iar pe ceea ce se va construi şi pe circuitele (medicale, n.r.) care vor apărea vom avea alt plan', a spus Mihai Grecu, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23