TICHETE CADOU. Noile reglementări, fără impact asupra lor. Avantaje FISCALE

O cercetare realizată de o companie specializată în comercializara tichetelor cadou arată că șapte din zece companii, adică 70% din companiile din România, oferă angajaților tichete cadou cu ocazia unor evenimente importante din viața acestora. 

În acest context, cu ocazia zilei de 8 martie, numărul de companii care au optat să acorde salariaţilor tichete cadou a crescut cu 45% în 2017, comparativ cu 2016, iar valorile comandate au crescut cu 38%, în aceeaşi perioadă de referinţă.

Conform specialiştilor din Grupul Up (fost Grup Cheque Déjeuner), oferirea tichetelor cadou reprezintă o serie de avantaje financiare şi pentru companii, acestea fiind supuse reglementărilor din Codul Fiscal, în vigoare din 1 ianuarie 2016.

Noile reglementări fiscale, fără impact asupra tichetelor CADOU

"Astfel, cu ocazia zilei de 8 Martie, companiile pot acorda tichete cadou angajatelor, iar valorile aferente acestora sunt neimpozabile şi scutite de contribuţii în cuantum de până la 150 de lei de persoană. De asemenea, tichetele cadou beneficiază de deductibilitate la calculul impozitului pe profit în limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului. Noile reglementări ale Codului Fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, nu au impact asupra acestor avantaje ale tichetelor cadou. În cazul în care se acordă tichete cu o valoare mai mare de 150 de lei, la diferenţa dintre 150 de lei şi valoarea tichetelor cadou se aplică, potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit de 10% şi contribuţiile sociale obligatorii: CAS - 25%, CASS - 10% şi contribuţie asiguratorie pentru muncă - 2,25%", explică reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, tichetele cadou simplifică această logistică a cadourilor - de la alegere, achiziţie, până la sortare, împachetare, depozitare şi distribuţie, iar beneficiarii sunt puşi în valoare şi datorită personalizării tichetelor cu datele lor şi cu sigla companiei.

Grupul Up comercializează produse şi servicii sub diferite forme (tichete, carduri sau aplicaţii mobile) în 18 ţări.

Avantaje fiscale pentru companii și salariați

Oferirea tichetelor cadou reprezintă o serie de avantaje financiare și pentru companii, acestea fiind supuse reglementărilor din Codul Fiscal, în vigoare din 1 ianuarie 2016. Astfel, cu ocazia zilei de 8 martie, companiile pot acorda tichete cadou angajatelor, iar valorile aferente acestora sunt neimpozabile și scutite de contribuții în cuantum de până la 150 de lei de persoană. De asemenea, tichetele cadou beneficiază de deductibilitate la calculul impozitului pe profit în limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului.

Noile reglementări ale Codul Fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, nu au impact asupra acestor avantaje ale tichetelor cadou.

În cazul în care se acordă tichete cu o valoare mai mare de 150 de lei, la diferența dintre 150 de lei și valoarea tichetelor cadou se aplică, conform Codului Fiscal, impozitul pe venit de 10% și contribuțiile sociale obligatorii: CAS: 25%, CASS: 10% și contribuție asiguratorie pentru muncă: 2,25%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel