Termen nazist, rostit în Camera Deputaților. SCANDAL monstru după intervenția lui Bacalbașa

Rodica Mitu / 28 aug 2019 / 13:02 Salveaza PDF Comentarii
Camera Deputatilor
Descriere foto: Camera Deputatilor

Miercuri, a fost scandal în Camera Deputaților.

„Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale și culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuși, eu nu înțeleg să suport și să admit mârlănia unui individ care pentru mine este unterrmechian, că tot avem președinte german, și care vorbește după ce am votat eu și colegii mei despre decizii rușinoase.

Deciziile Parlamentului nu sunt rușinoase și nerușinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon", a afirmat deputatul PSD Nicolae Bacalbașa, miercuri, în timpul ședinței de plen din Camera Deputaților.

Deputatul Ovidiu Gantz, replică

 

„Am asistat astăzi, din nou, la intervenția unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30-40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil! Mai mult, asocierea ca să citez "că tot avem președinte german", este o mizerie inimaginabilă. O nouă ticăloșie a unui reprezentant PSD la adresa președintelui României și a unei minorități germane pe care eu o reprezint în Parlament. Și eu sunt german, domnule deputat, și ce legătură are aceasta cu regimul nazist din Germania și cu terminologia acestor criminali? Nu vă este rușine să veniți în Parlamnetul României să vă adresați de maniera aceasta unui coleg? Nu vă este rușine să faceți acest lucru în raport cu președintele țării?", a declarat deputatul Ovidiu Gantz.

Ulterior, Nicolae Bacalbașa și-a cerut scuze pentru terminologia folosită la adresa colegului său de plen.

„Fără îndoială că utilizarea a fost impropie si fără îndoială că îmi cer scuze, dar am făcut acest lucru tocmai pentru a pune în discuție termenul de ciumă rosie, termenul nazist care mie îmi produce greață și care circulă cu multă susținere din partea unor partide din Opozitie", a spus Bacalbașa.

 

VEZI ȘI: Nicolae Bacalbaşa - Ovidiu Ganţ, replici dure în Plen. Gest făcut la final de Marcel Ciolacu



 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24