Teodorovici, majorare, salariul minim: Decizia se va lua...

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că în zilele următoare este posibil ca Guvernul să anunţe data de la care va creşte salariul minim pe economie. 

'Vom vedea exact asta la nivel de Guvern, în următoarele zile vom anunţa. Decizia se va lua în următoarele zile şi o vom anunţa. E posibil să luăm o hotărâre de guvern chiar săptămâna viitoare', a declarat Eugen Teodorovici într-o emisiune la Antena 3. În ceea ce priveşte aplicarea acestei măsuri începând cu 1 noiembrie, vehiculată recent în spaţiul public, şeful de la Finanţe a menţionat că a fost o discuţie, dar a dat asigurări că nu se va întâmpla de la această dată. 'Nu va fi 1 noiembrie pentru că aşa cum a declarat primul ministru analizăm la nivelul Guvernului pentru a vedea exact data de la care se aplică această majorare. Cel târziu 1 ianuarie 2019 şi la nivel de guvern vedem dacă se poate lua o decizie înainte de 1 ianuarie 2019. A fost o discuţie, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai mediului de afaceri la Guvern, cu doamna premier, cu alţi colegi din cabinet şi acolo sindicatele au spus cât mai repede, iar mediul economic de la 1 ianuarie cel târziu. Vedem acum la nivel de Guvern care o să fie data optimă pentru această decizie', a adăugat şeful de la Finanţe.

Măsuri simultane de creștere

Acesta a subliniat că atunci când va fi majorat salariul minim pe economie 'se creşte împreună, adică 2.080 lei salariul minim pe economie pentru persoane care au studii medii şi mai puţin de 15 ani vechime în muncă şi 2.350 lei pentru cei care au studii superioare şi peste 15 ani vechime în muncă'. Premierul Viorica Dăncilă, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, cărora le-a fost prezentat proiectul de hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată pe economie: 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creştere netă cu 100 de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, salariul minim brut garantat în plată va fi diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel