Teodorovici, descentralizare: Nu accept o cheltuială în plus

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri că este adeptul descentralizării şi că la nivelul ministerului pe care îl conduce aceasta ar presupune 'tot ce se poate duce la nivel local'.

'Totdeauna am încurajat şi am spus foarte clar că acest lucru trebuie să se producă (n.r. - descentralizarea) şi chiar în noua filozofie a bugetului pe anul viitor trebuie să aibă acest lucru, şi anume: dacă un imobil este ţinut în mod nejustificat la un minister, şi nu descentralizat şi trimis acolo unde este cerere şi argumente să-l pună în circuitul economic, atunci poate acelui minister ar trebui să i se deducă suma pe care noi considerăm că ar trebui să o încaseze statul pe utilizarea acelui imobil pe anul viitor. Să-i obligăm să descentralizeze acolo unde există solicitări din partea structurilor locale şi argumente că pot fi mai bine utilizate. Nu am de ce să accept o cheltuială în plus pentru un spaţiu în paragină la nivelul unui minister sau altuia, că nu se justifică. Nu avem voie nici măcar legal să facem acest lucru', a declarat Teodorovici la Parlament.

Întrebat ce ar trebui descentralizat la nivelul Ministerului Finanţelor, el a spus: 'Tot ce se poate duce la nivelul local'.

Trecerea la euro

'De la centru trebuie să plece absolut tot ce obligă astăzi un contribuabil, fie persoană fizică sau juridică, să se mişte de la locul în care el activează, lucrează sau îşi are domiciliul. În zona de Fisc este puţin mai simplu . (...) Ar fi util ca (...) undeva la finele primului semestru al acestui an orice operaţiune de plată, orice e între stat şi persoană fizică să poată fi făcută şi prin infrastructurile bancare. Şi vom începe cu CEC-ul', a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, Teodorovici a spus că prima întâlnire a comisiei care se ocupă de intrarea în zona euro în 2024 va avea loc cât de curând, pentru că va fi nevoie de un calendar şi de măsuri foarte clare, care trebuie urmărite şi aplicate pentru ca 2024 să fie ţinta asumată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel