Teodorovici, declarații despre Iohannis: N-aș putea să...

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat miercuri că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis pe Legea bugetului de stat pe 2019 a fost 'orizontal făcută', 'fără elemente concrete'.

„Se ştia foarte bine forma bugetului, se ştia cererea de reexaminare, care a fost foarte (...) orizontal făcută, fără elemente concrete şi aţi văzut ce tip de amendamente s-au făcut, inclusiv de creşteri de salarii, ceea ce duce la o creştere a unui plafon aprobat prin OUG pentru plafoanele pe anul 2019, adică sunt amendamente neserios făcute. Din păcate, Opoziţia dorea doar să se audă vorbind, să dea anumite declaraţii, chipurile care să ajungă la urechile românilor vizavi de ce vor ei să facă şi ce nu vrea să facă Guvernul, ceea ce este o bătaie de joc faţă de cei care aşteaptă astăzi banii pentru proiecte. (...) Toate amendamentele pe care colegii doreau să le citească sau au fost prezentate se cunoşteau, s-au trimis la Comisiile de buget-finanţe', a precizat Teodorovici, la Parlament, după şedinţa Comisiilor reunite de buget.

Ministrul de Finanţe a susţinut, de asemenea, că cererea de reexaminare nu face trimitere concret la anumite elemente. 'În cererea de examinare sunt aprecieri generale, nu face trimitere concret la anumite elemente şi azi amendamentele propuse în comisii, şi de la PNL şi de la USR, sunt amendamente fără rost, fără să spună de unde e sursa. Dacă spun de unde e sursa se depăşesc anumite limite. Totul e făcut în bătaie de joc din punctul meu de vedere. Nu aș putea să intru în logica domnului preşedinte atâta timp cât nu a cerut o discuţie cu Ministerul de Finanţe pentru a explica acolo unde dânsul are întrebări care este logica', a declarat Teodorovici.

El a reiterat că sunt bani pentru plata pensiilor. 'Asta pot să vă spun foarte clar că şi pentru pensii şi pentru salarii banii sunt prinşi. Sunt toate creşterile acoperite, ştiţi foarte bine că şi până astăzi nu am avut şi în anii trecuţi niciun fel de sincopă în a finanţa plata acestor drepturi băneşti pentru populaţie', a arătat el.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel