Teodor Meleșcanu, despre reproșurile privitoare la relația cu Rusia

Teodor Meleşcanu, propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a afirmat joi, vorbind despre relaţiile României cu Rusia, că, de fiecare dată când sunt iniţiate anumite măsuri, există o atitudine "extrem de ostilă" în mass-media şi în societate.

Meleşcanu a fost întrebat la audierile din Comisiile reunite de politică externă şi pentru românii de pretutindeni din Senat şi Camera Deputaţilor ce măsuri va lua în ceea ce priveşte Rusia, având în vedere că în raportul de evaluare a activităţii fostului Guvern se spune că relaţiile cu această ţară nu au fost dezvoltate.

"Dezvoltarea relaţiilor cu Federaţia Rusă - aici e o chestiune (...) foarte grea, pentru că pe de o parte se reproşează acest lucru, iar pe de altă parte, când iniţiem anumite măsuri, e o atitudine extrem de ostilă, dacă vă uitaţi la zona de mass-media şi la nivelul societăţii", a spus Meleşcanu.

În opinia acestuia, relaţiile dintre România şi Rusia trebuie să fie "pragmatice" şi bazate pe principiile dreptului internaţional şi pe interesul reciproc.

"Relaţiile cu Rusia, pentru noi, sunt relaţii importante şi ne dorim nişte relaţii pragmatice, bazate pe principiile dreptului internaţional şi pe interesul reciproc. La ora actuală, Rusia, din păcate, este într-o situaţie în care se află sub sancţiuni, deci tot ceea ce am dori să facem trebuie să facem ţinând cont de ceea ce înseamnă poziţia Uniunii Europene şi a Statelor Unite, în materie de sancţiuni economice", a arătat Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu, propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de politică externă şi pentru românii de pretutindeni din Senat şi Camera Deputaţilor, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel