Teodor Meleșcanu, declarație de avere. Nu are conturi și depozite bancare și nici credite

Elena Badea / 13 ian 2017 / 21:49 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Un apartament în Bucureşti şi venituri de aproximativ 90.000 de lei realizate în anul fiscal trecut, în calitate de profesor, se numără printre menţiunile din declaraţia de avere a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. Acesta notează și că nu are conturi şi depozite bancare, plasamente, investiţii directe sau împrumuturi acordate şi nici credite.

Meleşcanu menţionează, în declaraţia de avere publicată pe site-ul Guvernului, la categoria "bunuri imobile - terenuri", un teren forestier de 4,5 hectare, în judeţul Braşov (comuna Budila), moştenit în 2009 de soţia sa, Viki Meleşcanu, şi un teren agricol de 5.200 de metri pătraţi tot în judeţul Braşov (comuna Budila), moştenit de soţia sa, în acelaşi an, scrie Agerpes.

În declaraţia de avere a ministrului de Externe mai figurează un apartament de 127,6 metri pătraţi, pe numele lui Teodor Meleşcanu, dobândit prin schimb în 2010 şi o casă de 520 de metri pătraţi, construită în Chiajna (Ilfov), în 2008, pe numele soţiei ministrului.

[citeste si]

De asemenea, ministrul de Externe mai deţine un autoturism Audi, fabricat în 2006.

La categoria "bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă", Teodor Meleşcanu declară cinci ceasuri, în valoare totală de 11.500 de euro.

Potrivit declaraţiei de avere, ministrul nu are conturi şi depozite bancare, plasamente, investiţii directe sau împrumuturi acordate şi nici credite.

La categoria "venituri realizate în ultimul an fiscal încheiat", Teodor Meleşcanu declară puţin peste 90.000 de lei, obţinuţi ca profesor la SNSPA (46.304 lei) şi Hyperion (49.028 de lei). De asemenea, soţia sa Viki Meleşcanu a obţinut, în anul fiscal trecut, venituri de 19.800 de lei, în funcţia de expert la Ministerul Economiei. Acestora li se adaugă pensia de la MAE, pe numele lui Teodor Meleşcanu, în valoare de 80.800 de lei, şi pensia soţiei ministrului - în valoare de 14.200 de lei.

De asemenea, ministrul de Externe menţionează, în declaraţia de avere, indemnizaţia de la Parlament, în valoare de 49.177 de lei, şi indemnizaţia soţiei, de administrator delegat la Fabrica de Avioane Craiova, în valoare de 38.400 de lei.

Declaraţia de avere este semnată la 10 ianuarie.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27