Cele mai citite

Teodor Atanasiu, despre disputa de 1 Decembrie: Semn de normalitate

Val Vâlcu Autor: Val Vâlcu
parada_1_decembrie_iohannis_motoc_ciolos_73381300

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu susţine că 'neinvitarea politicienilor certaţi cu legea la Ziua Naţională este semn de normalitate' şi reprezintă 'respectarea unui principiu european modern'. 

'Preşedintele României arată consecvenţă şi seriozitate pentru că aceste declaraţii nu le-a făcut odată cu invitaţiile pentru Ziua Naţională, ci le-a făcut încă din campania electorală şi după câştigarea alegerilor (prezidenţiale - n.r.), ar fi fost păcat să se fi răzgândit', a declarat Teodor Atanasiu, duminică, la Buzău, în cadrul unei conferinţe de presă.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat că de 1 Decembrie vor fi organizate cu ocazia Zilei Naţionale parada militară la Arcul de Triumf şi o recepţie la Palatul Cotroceni, unde nu au fost invitate persoanele cu probleme penale, scrie Agerpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close