Miniștrii apărării din țările membre ale NATO se vor reuni miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre întărirea misiunii Alianței în Afganistan, revizuirea structurii de comandă a organizației ca răspuns la amenințările rusești și despre criza nord-coreeană, relatează agenția dpa, potrivit Agerpres.
Reuniunea ministerială de două zile va fi prima întrunire la nivel înalt a NATO de la anunțarea de către președintele american Donald Trump în luna august a unei noi strategii pentru Afganistan, strategie ce pune pe primul plan urmărirea și uciderea teroriștilor.
Marți, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma că organizația militară are în vedere o creștere a numărului de militari din cadrul misiunii NATO Resolute Support (RS) din Afganistan de la 13.000 la 16.000.
Circa jumătate din trupele adiționale vor veni din SUA și din celelalte țări ale NATO. Noile trupe nu vor participa la misiuni de luptă, ci vor continua să instruiască, să acorde asistență și consultanță forțelor afgane.
Se așteaptă, de asemenea, ca miniștrii apărării din NATO să convină un plan privind crearea unor noi structuri de comandă pentru deplasarea de trupe și echipamente cât mai repede posibil peste Atlantic și în interiorul Europei. Demersul survine ca răspuns la tensiunile crescânde cu Rusia.
Subiectul referitor la Coreea de Nord se va afla de asemenea pe agenda discuțiilor la dineul de lucru de joi. Ei (nord-coreenii) reprezintă o amenințare pentru aliații NATO, pentru partenerii noștri și pentru regimul internațional de neproliferare nucleară. Avem capabilitățile și determinarea de a răspunde la orice agresiune, declara Stoltenberg.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu