Ana Bogdan va juca în sferturi contra turcoaicei Cagla Buyukakcay (30 ani, 176 WTA), cap de serie numărul şase. Singura confruntare dintre ele a avut loc în 2017, în optimi la Bucureşti, românca învingând cu 6-4, 7-5. Jaqueline Cristian (21 ani, 205 WTA) a fost întrecută în optimi cu 5-7, 6-4, 6-4 de franţuzoaica Elsa Jacquemot (16 ani, 821 WTA), cea care învinsese şi în primul tur o româncă, pe Laura Ioana Paar (31 ani, 228 WTA), cu 6-1, 6-2. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian, favoritele numărul doi la dublu, s-au calificat în semifinale, după 6-2, 6-2 cu franţuzoaicele Celia Belle Mohr/Carole Monnet, iar în penultimul act vor întâlni perechea româno-rusă Laura Paar/Marin Melnikova, care a beneficiat în sferturi de neprezentarea cuplului Iulia Terziiska (Bulgaria)/Ekaterina Iaşina (Rusia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News