Tăriceanu, urmărire penală. Manda: Nu l-am anunțat. Nu cred că pot să am o discuție

Senatorul Claudiu Manda, delegat cu atribuţiile preşedintelui Senatului, a precizat că nu l-a anunţat pe Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele acestui for legislativ, despre solicitarea DNA de începere a urmăririi penale, subliniind însă că va lua cunoştinţă de conţinutul documentelor când acestea vor ajunge la Comisia juridică şi vor fi desigilate.

"Nu l-am anunţat pe domnul Tăriceanu pe acest subiect. Înţeleg că acesta este procedura, se înregistrează la secretariatul preşedintelui Senatului când se aduc documente (...) De ora 15.10 am fost informat de cei de la staff că a fost adus dosarul, eu am aflat ceva mai târziu de 15.10. Nu ştiu unde era domnul Tăriceanu (n.r - la acea oră). La mine la birou a venit cineva din staff, ne-a prezentat adresa de înaintare şi referatul. Am scris pe el către Biroul permanent. Am scris 7.11.2018 şi am semnat, ca în ideea ca aceste documente să meargă către Biroul permanent", a spus joi Manda la Senat.

De ce nu a fost anunțat Tăriceanu

Întrebat de ce nu a fost anunţat Tăriceanu că a fost primită solicitarea DNA, Manda a spus: "E clar că domnul Tăriceanu sau orice senator ar fi fost informat, la un moment dat, formal, în momentul când toată această procedură va ajunge la Comisia juridică pentru că va trebui să fie prezent când se desigilează documentele, prezent un avocat, dacă doreşte să vină. (...) Eu nu l-am sunat. Nu cred că pot să am o discuţie oficială sau neoficială. Mă întrebaţi de ce nu l-am informat? Singurul răspuns este că nu l-am informat. De aici încolo, că trebuia sau nu să îi spun... sunt lucruri pe care fiecare le poate decide. Formal nu ştiu dacă ar fi trebuit să îi spun eu. Dar probabil că şi documentele au ajuns la cabinetul preşedintelui şi de acolo au ajuns direct la mine ca să nu îl vizeze direct pe domnia sa. E clar că va lua cunoştinţă de conţinutul documentelor, de conţinutul referatului, de conţinutul adresei şi de aici încolo sunt chestiuni absolut formale la care domnia sa sau avocatul domniei sale va participa".

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel