Tăriceanu, urmărire penală. Manda: Cererea a ajuns la Senat

Claudiu Manda
Claudiu Manda

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, formulată de Parchetul General, la sesizarea DNA, a ajuns la Senat. 

Informaţia a fost confirmată, joi, pentru Agerpres, de vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda. După prezentarea solicitării în Biroul permanent al Senatului, care se va reuni cel mai probabil luni, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea. 

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, se arată într-un răspuns al DNA. 

Ce a declarat Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat miercuri că Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft în timpul mandatului său de premier, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA care să-l vizeze. 

"În legătură cu informaţiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalităţi în dosarul Microsoft, menţionez: Pe timpul mandatului meu de prim-ministru, Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft; Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licenţelor Microsoft folosite în instituţiile publice; Reamintesc că acest contract a fost semnat şi pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern adoptată în 2004", a afirmat Tăriceanu, într-un comunicat de presă. 

"Asistăm la un alt produs Fabrica DNA de dosare"

"Este ciudat faptul că, la peste 10 ani de la terminarea mandatului şi la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacţie în plus faţă de atitudinea mea de combatere a abuzurilor şi exceselor din justiţie. Demersurile mele, în mod evident, deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs Fabrica DNA de dosare", a adăugat Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel