Tăriceanu, urmărire penală. DNA, reacție oficială privind dosarul

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

DNA a avut prima reacție privind dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit informațiilor prezentate de România TV, DNA îl acuză de luare de mită pe Călin Popescu Tăriceanu. Suma ar fi de 800.000 de euro, infromează sursa citată.

E vorba de un comunicat al DNA în care se precizează că „procurorii desfășoară investigații care vizează suspiciuni a unor fapte de corpuție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale de la statul român”.

Dosarul s-ar fi constituit anul acesta, mai mult decât atât, au fost reunite trei dosare penale. Procurorii susțin că președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, în perioada 2007-2008, ar fi primit mită 800.000 de dolari de la reprezentații unei companii austriece în schimbul „demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției”. Suma ar reprezenta 10% din valoarea contractului. Potrivit sursei citate, e vorba de compania Microsoft.

Comunicatul DNA

"Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 - 2008, foloase materiale în valoare de aproximativ 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10% din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore". 

DNA susţine că în acest dosar se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe Tăriceanu, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului. 

În acest sens, procurorul-şef al DNA a transmis procurorului general documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. 

DNA mai spune că avizul solicitat pentru Tăriceanu este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel