"Decizia lui Klaus Iohannis este una pur politică, fără argumente economice. Argumentele invocate sunt de formă, pentru a încerca să explice o decizie luată doar din considerente politice şi pentru un partid politic, PNL", potrivit unui comunicat de presă al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, semnat de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, scrie Mediafax.
"ALDE ia act de decizia eronată şi partizană a preşedintelui Iohannis. În acelaşi timp, ne exprimăm convingerea că, împreună cu partenerii de guvernare, vom găsi soluţii pentru a trece cât mai rapid prin Parlament din nou Codul Fiscal, fără modificări de substanţă, inclusiv prin organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. ALDE asigură mediul de afaceri că actuala coaliţie de guvernare îşi păstrează neschimbată promisiunea ca România să aibă un nou Cod Fiscal", menţionează sursa citată.
Liberal-democraţii consideră că preşedintele ar fi trebuit să promulge Codul Fiscal pentru că România are o creştere economică de 4%, investiţiile străine sunt în creştere accentuată şi a crescut nivelul de colectare în primele luni ale acestui an, lucruri care crează premisele pentru adoptarea unui Cod Fiscal ultraliberal. De asemenea, liberal democraţii susţin că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi reducerea TVA la alimente sunt măsuri luate de guvern care demonstrează că România este pregătită pentru implementarea Codului Fiscal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News