Tăriceanu, semnal pentru Opoziție: Să nu folosească sistemul lui Băsescu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit despre sistemul creat de Traian Băsescu de distrugere a adversarilor, și trage un semnal de alarmă către Opoziție. 

”Sistemul pe care l-a promovat fostul președinte Traian Băsescu în lupta politică, care a însemnat distrugerea adversarilor prin trimiterea lor în judecată, prin arestarea lor, prin închiderea lor, este ceea ce a deteriorat situația politică, climatul politic din România și sigur că acum fiecare se simte obligat să procedeze cu aceleași mijloace ca să plătească polițe. Eu cred că trebuie să existe un moment zero de resetare, în care partidele politice convin să adopte acel comportament care este normal într-o democrație, adică ne păstrăm identitatea ideologică, politică, dar folosind mijloacele politice pe care le avem la dispoziție. Dacă cei din Opoziție cred că atacarea majorității și revenirea la putere se face cu mijloace nedemocratice, de genul manifestațiilor de stradă, agresiunilor de tot felul, cei care credem că nu asta e normalitatea, o să rămânem etichetați drept idealiști. Eu cred că sunt realist, am văzut evoluția politicii românești, știu că există posibilitatea unui dialog civilizat” a spus Călin Popescu Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel