Tăriceanu, reacție după apelul membrilor Academiei Române

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că membrii Academiei Române au iniţiat, prin apelul lansat, miercuri, în spaţiul public, 'cel mai important referendum la care atât instituţiile, cât şi cetăţenii sunt chemaţi să aleagă din nou, în numele naţiunii noastre: suveranitatea, identitatea şi unitatea'.

Potrivit președintelui Senatului, scrisoarea deschisă, semnată de peste 80 de membri ai Academiei, este o dovadă că instituţia 'îşi reînnoieşte acum misiunea fundamentală'.

'Pe 8 februarie, 84 dintre cei mai reputaţi membri ai Academiei au publicat o scrisoare deschisă către instituţiile statului în care, după ce îşi exprimă îngrijorarea cu privire la unele tendinţe actuale nefavorabile naţiunii noastre, le cer celor în drept, ca şi întregii societăţi, să se solidarizeze cu o nouă energie în jurul valorilor identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale.(...) Scrisoarea este un semn că Academia Română redevine în spaţiul public ceea ce a fost la începuturile sale, anume locul central al dezbaterilor intelectuale, un loc al angajamentului civic, locul în care marile teme de societate pot fi examinate nu numai în deplină libertate, dar şi prin convocarea vocilor celor mai competente. Naţiunea, scria cândva Ernest Renan, este un referendum cotidian. Prin această scrisoare, membrii Academiei Române au iniţiat cel mai important referendum la care atât instituţiile, cât şi cetăţenii sunt chemaţi să aleagă din nou, în numele naţiunii noastre: suveranitatea, identitatea şi unitatea', afirmă Tăriceanu într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

[citeste si]

Tăriceanu reaminteşte faptul că Academia Română s-a impus ca un reper indispensabil al identităţii naţionale a românilor şi 'ca o oglindă pe care naţiunea a folosit-o pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a cere recunoaştere din partea altora'.

'Obiectivul generaţiei fondatorilor Societăţii Academice şi apoi al generaţiilor succesive de academicieni a fost unul indiscutabil politic, în sensul filosofic cel mai profund pe care-l putem atribui politicii: Academia a fost gândită ca o instituţie politică centrală a naţiunii, ca instituţia însărcinată să conducă politica identităţii naţionale, politica cunoaşterii şi politica recunoaşterii valorilor. Scrisoarea dovedeşte că Academia Română îşi reînnoieşte acum misiunea fundamentală. Procesul de construcţie a naţiunii a fost desăvârşit, dar nu este ferit de ameninţări. În 2007, naţiunea a devenit europeană, nu numai în spirit, dar şi în litera legii, nu numai în faptul cultural, dar şi în drept. În 1990, naţiunea renăştea sub zodia democraţiei, afirmându-se pentru prima dată în istoria sa ca fiind democratică în deplinul înţeles al cuvântului. Valorile noastre sunt astăzi mai complexe, mai diverse, dar şi mai fragmentate decât erau în urmă cu o sută cincizeci de ani. Identităţile noastre sunt şi ele multiple', mai spune Tăriceanu.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel