Tăriceanu, prima reacție la denunțul lui SOV

Sorin Ovidiu Vîntu ar fi făcut un denunț la DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu. 

"Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menţionat într-un fel sau altul în denunţul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aştept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulţi arestaţi, condamnaţi, anchetaţi, suspecţi, inculpaţi etc să facă denunţuri împotriva mea, pentru a obţine promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în faţa legii şi vor rămâne cu banii furaţi, eventual. După ce se va aduna un număr de denunţuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: 'Oricât aş fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri'", se arată într-o precizare a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Copreședintele ALDE afirmă că fostul preşedinte Traian Băsescu, "atunci când era la apogeul puterii sale", a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului şi din politică. "N-a reuşit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupţie", spune preşedintele Senatului.

VEZI ȘI: Un mogul îl denunță pe Tăriceanu: I-am dau un milion pentru Liviu Mihaiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel