Tăriceanu: Iohannis ne-a anunţat că vor veni la Parlament solicitări de la DNA

 Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului, este de părere că, prin declaraţiile făcute marţi, şeful statului Klaus Iohannis a anunţat 'fără să vrea' că vor veni la Parlament şi alte solicitări de la DNA în următoarele săptămâni. 

'Referindu-se (şeful statului - n.r.) azi la preşedintele Senatului, a coborât din nou la un limbaj impropriu pentru înalta demnitate pe care o ocupă, pe care din decenţă nu îl reiau. Dacă ar fi să ignorăm limbajul de care s-a folosit, domnul preşedinte ne-a anunţat, fără să vrea, că în următoarele săptămâni vor mai veni la Parlament solicitări de la DNA. Această informaţie ne întăreşte suspiciunile că DNA lucrează politic mai demult la dosare, cot la cot cu preşedintele. Ceea ce nu îl împiedică să ceară altora să citească Constituţia. Profit de acest moment de sinceritate al domnului preşedinte ca să îl întreb care sunt parlamentarii care trebuie să îşi pregătească, săptămânile următoare, bagajele la viitoarele solicitări ale DNA?', spune Tăriceanu, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

El susţine că, prin întrebările adresate preşedintelui Klaus Iohannis, 'a atins nişte puncte sensibile'.

'Cine ar fi crezut în 2014, când a primit votul prea multor români, că domnul Iohannis îşi poate pierde controlul în faţa unor întrebări cât se poate de simple? Cu siguranţă, întrebările mele au atins nişte puncte sensibile, nişte fapte şi planuri vulnerabile. Altfel, nu se poate explica limbajul folosit, total inadecvat pentru un preşedinte de stat. Spre exemplu, l-am întrebat dacă 'va respecta voinţa cetăţenilor la alegeri fără precondiţii şi limitări şi fără utilizarea instituţiilor statului'. În loc să răspundă prin 'da' sau 'nu', a etichetat întrebarea mea drept 'obrăznicie politică'. L-am mai întrebat 'când va plăti statului român sumele datorate la fisc pentru chiriile încasate pe spaţiile locative obţinute prin fraudă dovedită de instanţă?' şi 'de ce a cerut de fiecare dată demisia unor adversari politici, imediat ce DNA le-a fabricat un dosar, deci, înaintea unei hotărâri judecătoreşti, iar doamnei Kovesi nu i-a cerut demisia sau măcar suspendarea din funcţie după acuzaţiile de plagiat ce par fondate?', a reluat Tăriceanu întrebările adresate şefului statului.

[citeste si]

El s-a referit şi la rugămintea adresată lui Klaus Iohannis de 'a da publicităţii stenogramele discuţiilor purtate la Cotroceni cu procurorul general şi cu procurorul şef al DNA', în care preşedintele ar fi cerut 'accelerarea unor dosare (nu pe cele cu casele obţinute fraudulos de familia sa la Sibiu)'.

'Evident, n-a dat niciun răspuns', a precizat Tăriceanu, care şi-a exprimat speranţa ca preşedintele Iohannis să renunţe 'la vocabularul prea colorat din bagajul său cultural', chiar dacă îi va adresa în continuare diverse alte întrebări al căror răspuns este de interes public.

Îndemn public adresa lui Cioloș

Preşedintele Senatului a apreciat declaraţiile şefului statului drept 'un îndemn public' adresat premierului Dacian Cioloş de a nu o demite pe ministrul Justiţiei, în pofida moţiunii adoptate de Camera Deputaţilor.

'Să mai adăugăm la inventarul activităţilor neconstituţionale ale preşedintelui Iohannis îndemnul public adresat premierului Cioloş de a nu o demite pe ministrul Justiţiei, în pofida moţiunii adoptate de Camera Deputaţilor, şi continuarea campaniei electorale în favoarea PNL şi a actualului premier, prin comentariile publice făcute la adresa 'Platformei 100', text redactat la Cotroceni, dar asumat de Dacian Cioloş în vederea alegerilor', adaugă Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE subliniază că a fost dintotdeauna 'partizanul justiţiei care slujeşte legea'.

'Cât despre acuzaţiile fără temei lansate la adresa mea, pot afirma că doar propagandiştii plătiţi cu ora şi persoane lipsite de bună-credinţă pretind că nu au înţeles că discursul meu nu este anti-justiţie, ci împotriva abuzurilor unor procurori, abuzuri născute în timpul regimului Băsescu şi promovate de actualul preşedinte. Am fost şi rămân adversarul justiţiei politice, care ne readuce în memorie anii cei mai negri ai dictaturii comuniste. Am fost dintotdeauna partizanul justiţiei care slujeşte legea, care luptă cu adevărat împotriva corupţiei şi nu transformă această acţiune într-un paravan pentru vendete politice', a punctat Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel