Călin Popescu-Tăriceanu, copreședinte ALDE și vicepreședinte al Senatului, susține că procesul intentat lui Liviu Dragnea, ca și decizia ÎCCJ, sunt acțiuni eminamente politice, ele reprezentând un unicat nedorit în lumea civilizată. În plus, Tăriceanu consideră că "sub lozinca luptei anticorupție, instituții de forță ale statului fac o preselecție nemaiîntâlnită a candidaților și viitorilor aleși".
"Principiile statului de drept ne obligă să respectăm decizia oricărei instanțe judecătorești, cu precădere atunci când este una definitivă, dar, în același timp, avem dreptul și chiar obligația să exprimăm un punct de vedere politic, mai ales că o facem pentru apărarea democrației și a pluralismului, aflate de mai multă vreme în România într-un pericol vizibil și notoriu", susține Călin Popescu Tăriceanu în cadrul unui comunicat de presă.
În opinia liderului ALDE, "Procesul intentat lui Liviu Dragnea, ca și decizia ÎCCJ, sunt acțiuni eminamente politice, ele reprezentând un unicat nedorit în lumea civilizată. Practici democratice devenite tradiționale au consacrat rolul partidelor de a mobiliza cetățenii la vot pe baza convingerilor politice și argumentelor conținute în programele și proiectele cu care liderii de partid se prezintă în campaniile electorale. Dacă am lua drept model de comportament politic pentru viitor acuzațiile aduse lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendum", partidele ar fi paralizate și nu și-ar mai putea desfășura comunicarea cu cetățenii.
Citește și: Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră: Liviu Dragnea ar trebui să se retragă
Aceste interpretări absolut originale sunt parte a unei acțiuni concertate, prin care în procesul alegerilor intervin instituții de forță ale statului care cenzurează „de facto" puterea politică, în loc ca lucrurile să stea invers. Am putea spune că, sub lozinca luptei anticorupție, instituții de forță ale statului fac o preselecție nemaiîntâlnită a candidaților și viitorilor aleși. De multă vreme, am fost o voce singulară în a trage semnale de alarmă privind dezechilibrul puterilor în stat și acapararea nedemocratică a puterii politice de către forțele oculte. La semnalele mele, în marea ei majoritate, clasa politică s-a mulțumit cu rolul de spectator.
Citește și: Mesaj acid de la vârful PNL pentru Liviu Dragnea
Cred că, indiferent de apartenența politică, a venit momentul când trebuie să acționăm solidar pentru salvgardarea libertăților câștigate cu multe sacrificii la Revoluție. Pe lângă aspectele menționate, condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul" poate induce în mod pervers la o concluzie revoltătoare: la referendumul din 2012, românii NU l-au vrut demis pe Băsescu, pentru că în realitate Liviu Dragnea ar fi falsificat indirect rezultatele votului", conchide Tăriceanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu