An școlar. Tăriceanu: Unicul mod prin care omul îşi poate depăşi condiţia

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că educaţia trebuie considerată un domeniu strategic, fiind cea mai importantă componentă din societatea umană.

"Prima zi a noului an şcolar este una plină de emoţii, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii şi adolescenţi. La acest nou început de drum, le transmit elevilor să aibă încredere în ei şi să fie convinşi că tot ce realizează în anii de şcoală va conta enorm pentru viitorul lor. Profesorilor, cei care îndrumă paşii tinerilor, vreau să le mulţumesc pentru munca pe care o depun în fiecare an, cu fiecare nouă generaţie de elevi. În aceste momente trebuie să ne amintim şi să le mulţumim pentru rolul pe care îl au în formarea fiecărui tânăr. Nu trebuie să uităm că educaţia stă la baza dezvoltării fiecărei societăţi, stă la baza performanţei. Într-o societate sunt mai multe domenii prioritare, însă, din punctul meu de vedere, trebuie să considerăm educaţia drept un domeniu strategic. Educaţia este cea mai importantă componentă din societatea umană, este unicul mod prin care omul îşi poate depăşi condiţia, tocmai de aceea trebuie să îi fie acordată o atenţie deosebită în mod constant", a arătat Tăriceanu într-o postare pe Facebook. 

Potrivit acestuia, tânăra generaţie trebuie să fie considerată obiectivul oricărui proiect care se iniţiază "la nivelul instituţiilor statului, la nivelul politicului". 

"Tinerei generaţii avem obligaţia să îi asigurăm oportunităţi şi să îi dăm încrederea că se poate dezvolta, îşi poate construi un viitor în locurile în care ea s-a născut şi s-a educat. Educaţia în secolul XXI nu presupune doar gândire, este vorba şi despre suflet. Va trebui să instruim viitoarea generaţie să fie capabilă să facă faţă tuturor provocărilor, să înfrunte nesiguranţa, să facă faţă necunoscutului. Pentru orice societate educaţia e fundamentală, dar nu trebuie neglijată influenţa familiei, a tradiţiilor şi valorilor, şi în special nu trebuie să omitem necesitatea unei viziuni, nevoia de a-ţi permite să visezi, să conduci şi să identifici adevăratul rol pe care viitoarea generaţie a României ar trebui să îl aibă în societate şi în Europa. Aş dori ca în final să vă urez un an şcolar nou cu multe succese şi realizări, iar pentru cadrele didactice multă putere de muncă, pentru că aveţi o responsabilitate enormă în a pregăti generaţia de viitor a României", a mai spus preşedintele Senatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel