Tăriceanu: Ar fi bine dacă Băsescu nu ne-ar mai da lecții de economie

tariceanu
tariceanu

Președintele Traian Băsescu ar trebui să se abțină să mai dea sfaturi de economie, în condițiile în care a girat risipa banilor publici și a susținut guvernul condus de premierul Emil Boc, vinovat de "sufocarea economiei", a declarat joi, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Prezent la o dezbatere organizată de Societatea Academică Română şi Fundaţia Friedrich Ebert, intitulată "Creşterea economică şi generare de locuri de muncă - soluţiile partidelor police", Călin Popescu Tăriceanu a criticat activitatea guvernului din perioada în care premier era Emil Boc.  "Părerea mea este că Guvernul Boc a luat serie de măsuri stupide care au sufocat economia", a declarat liberalul, citat de NewsIn.

De asemenea, fostul premier consideră că președintele Traian Băsescu nu ar trebui să dezbată pe teme economice, având în vedere proiectele înfăptuite în timpul guvernării PDL și eficiența acestora.

"A girat, prin atitudinea sa, risipa banilor publici pe proiecte care sunt mai degrabă în favoarea clientelei politice, pentru patinoare, terenuri de sport în pantă. Ar fi bine dacă s-ar abţine să ne mai dea lecţii economice. România are nevoie de un program de esenţă liberală", a mai adăugat Tăriceanu, care a prezentat o viziune proprie de măsuri esenţiale" pe care va trebui să le ia următorul Guvern, pe care l-a denumit "un plan de resuscitare a economiei" în cinci puncte, menit "să provoace un şoc în economie, care să provoace economie şi care să ducă în final la stoparea declinului economiei"

Astfel, Tăriceanu susține "toleranţă zero pentru evaziunea fiscală", un plan de reindustrializare a României, care "trebuie să fie competitivă la nivel european şi internaţional" sau "necesitatea introducerii disciplinei fiscale. Fostul premier a mai susținut și ca "datoria publică să nu depăşească 40% din PIB, eventual la limită chiar printr-o normă constituţională", iar pentru creșterea consumului, a numărului locurilor de muncă sau pentru impulsionarea investițiilor, Tăriceanu a pledat pentru reducerea taxelor și impozitelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel