Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat la demersul unui europarlamentar, Cristi Preda, din PE, împotriva României.
”Tudorel Toader e extrem de criticat, e o critică permanentă pentru tot ceea ce a făcut în privința reformei din justiție, a fost criticat de Opoziție extraordinar, acum ajunge să fie criticat de majoritatea care susține Guvernul, unii susțin că au făcut prea mult și prea repede și alții că a făcut prea puțin și prea încet. E foarte greu de tranșat acest subiect, este o inflamare. Și eu mi-aș fi dorit ca această problemă să fie soluționată și închisă, pentru că, iată, ea perturbă campania pentru alegerile pentru Parlamentul European, imaginea României, cine merge să susțină interesele României, să le promoveze, să le apere. Săptămâna viitoare e dezbatere în PE la cererea unui parlamentar român, da? Noi nu înțelegem că suntem, vai de mine... Lupta politică nu diferă în UE față de ce se întâmplă în România” a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, în interviul DCNews.
”Le servim pe tavă un subiect multora din PE, o să vedeți dezbaterile, deja sunt în campanie, cum o să-și facă campanie electorală pe cârca românilor și a României. O să vedeți spectacolul din PE, să vedeți ce discursuri sforăitoare o să tragă. Nu vor spune ceva concret, vor spune că statul de drept e în pericol în România. Dom`ne cu ce e în pericol, ce măsură a fost luată? Vor spune că e în pericol că au auzit că sunt zvonuri că urmează să se adopte o OUG care să asigure impunitatea liderilor politic. Pentru asta facem dezbatere în PE? Păi dacă vine Preda și spune că dom`ne, trag un semnal de alarmă, în România urmează să se întâmple ceva catastrofal, ăia cred că o fi o problemă? Asta e situația din păcate” a continuat liderul ALDE.
Vezi mai mult mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu